La mare căutare

Prima expoziție subacvatică din lume a avut loc în țara noastră. Artiști din o sută de țări au realizat tablouri de o deosebită valoare estetică și culturală. Fiecare expozant a avut la dispoziție o mână de pietricele pe care le-a aruncat la-ntâmplare în mare.

Eu am intitulat opera mea Perspective asupra adâncimii emoției în contextul stratificării fragilității simbolistice a cubului în formă de triunghi isoscelateral”. Am considerat că este esențial să integrez conceptul de cădere a pietricelelor în mare într-un soi de unicitate duală.

Faptul că inspirația mea de a arunca pietricelele într-un anumit loc s-a unit cu capacitatea suprarealistică a mării de a se manifesta artistic și de a le așeza într-un mod creativ pe fundul ei m-a determinat să dedic acest tablou tuturor meduzelor care nu au avut șansa de a simți nisipul uscat. Cumva m-am simțit responsabilă să fac ceva pentru această categorie defavorizată.                          

Egoleta Bâjbâianu, artistă, profesor de stat la umbră în mod creativ, instructor de mindness, expert în novicism, trainer de nori.

Astfel, evenimentul a fost unul inedit, deopotrivă artistic și caritabil. Expoziția este deschisă publicului larg până la finalul lunii, iar submarinul care face posibilă vizionarea expoziției are o capacitate de douăzeci de persoane. Finanțarea proiectului „Tineri pentru un viitor creativ” a fost asigurată din fondul de pensii. În acest fel li s-a oferit o șansă bătrânilor de a participa în mod direct la dezvoltarea noii generații.

Baking news

Ultimă oră

Trei tineri au descoperit un zăcământ de uraniu în subsolul casei în care locuiau. Autoritățile au fost alertate imediat, iar la fața locului au fost mobilizate echipaje de specialiști.

Later edit

Cei trei tineri erau de fapt în vizită la o rudă care era plecată în Germania. Conform declarațiilor pe care le-au oferit organelor competente, ei se aflau acolo ca să ude florile.

Later edit

Doi dintre cei trei tineri erau rude apropiate ale fostului secretar general al Camerei de Comerț și Industrie, însă se cunoscuseră de curând, într-o excursie la munte.

Later edit

Cei doi tineri s-au cunoscut, în realitate, într-o vacanță de vară, la mare.

Later edit

Răsturnare de situație în cazul tinerilor care au descoperit zăcământul de uraniu. Se pare că în realitate sunt trei octogenari care căutau un joc de șah în subsolul casei.

Later edit

Cei trei octogenari au fost audiați de Comisia pentru Situații de Urgență. Probele au arătat că voiau să joace table și aveau doar zaruri.

Later edit

După cercetări intense, s-a stabilit că cei trei octogenari greșiseră adresa și așa au ajuns să descopere zăcământul.

Later edit

Informații absolut terifiante: casa nu are subsol, iar pensionarii au dat peste uraniu în pod!!! Poliția îi cercetează acum pe cei trei octogenari pentru fals în declarații.

Later edit

Descoperiri uimitoare: uraniul ar fi fost „plantat” în pod special pentru a crea suspiciuni în privința integrității fostului secretar general al Camerei de Comerț și Industrie.

Later edit

Noi informații în dosarul „Uraniul din pod”: fostul secretar general nu a lucrat niciodată la Camera de Comerț și Industrie, demisionând înainte de a prelua funcția.

Later edit

Anunț bombă: ruda din Germania nu-i cunoaște pe octogenari!!! Declarații în exclusivitate: Am locuit 3 ani în Canada, apoi am cerut viză de SUA. Pe urmă mi s-a ars blatul pentru Pădurea Neagră. Așa a început aventura germană.

Later edit

Ruda din Germania coresponda cu un potențial moștenitor al casei din România pe când locuia în Canada.

Later edit

Procurorii spun că, deși nu în casa ei s-a găsit uraniul, ruda din Germania este un factor cheie în desfășurarea anchetei.

Later edit

Dosarul „Uraniul din pod” a fost închis pentru renovare.

Later edit

Dosarul „Uraniul din pod” a fost redeschis pentru a adăuga noi probe. Anchetatorii suspectează că presupusa legătură cu ruda din Germania a fost o pistă falsă.

Later edit

Dosarul „Uraniul din pod” trebuie închis pentru că nu are șină și în arhivă e mereu geamul deschis.

Later edit

Breaking news: dosarul „Uraniul din pod” a fost deschis în format digital. Polițiștii încearcă să afle dacă octogenarii pot face reconstituirea partidei de table online.

Later edit

În timp ce căutau tabla de șah pe care voiau s-o folosească pentru table, octogenarii au pierdut unul dintre zaruri.

Latest edit

Cazul a fost închis. Procurorii nu au putut stabili care dintre zaruri a fost pierdut.

Sursă foto:

https://thenovicechefblog.com/pumpkin-muffins/

Precipitări și precipitații

Agenția Națională a Prognozelor anunță cod roșu de somnolență în perioada următoare. Cetățenii sunt sfătuiți să nu iasă din casă fără pernă portabilă. Ceața va persista pe arii extinse, gândul va sufla slab până la moderat, iar vizibilitatea va fi redusă.

Pe tema condițiilor atmosferice, corespondentul Basm TV a stat de vorbă cu Mișelian Născoceanu, președinte al societății Noilor Vechi: 

Societatea noastră adormită trebuie să înțeleagă o dată pentru totdeauna că este posibil ca toți să o ducă bine. Singura condiție este să viseze frumos.

Ecosystem failure

Un robot industrial a creat o saltea nemaipomenit de confortabilă. Un asistent virtual s-a asigurat că produsul este conform standardelor de calitate, un program digital a creat campania de marketing pentru el, un vehicul automat l-a transportat până la magazin, un roboțel mobil l-a așezat la raft.

Deși salteaua era foarte bună și la un preț corect, n-a cumpărat-o nimeni. Roboții n-aveau nevoie de ea, iar oamenii nu mai aveau cu ce.

Între odată și niciodată

Se plimba singur pe trotuarele înguste. Nu era ceva neobișnuit pentru el să cutreiere străzile în lung și-n lat. Erau călătoriile sale cu un farmec deosebit. Îi plăcea tare mult să observe lucrurile din jur, toate erau o punte către visare. Dacă, de pildă, traversa un pod, privea cum apa trece necontenit pe sub el și odată cu ea pleca și gândul lui. Ori că se căznea să înțeleagă cum respiră peștii sub apă, ori că mintea îi zbura la balansul unei corăbii prinse între valuri ca într-un dans, ajungea deseori să se cufunde într-o poveste clădită de închipuirile lui.

Se opri în fața unei statui. Ridică fruntea, lăsă capul ușor pe spate și, privind-o de jos în sus, îi părea foarte mare și credea că din vârful ei ar vedea până departe de tot. Ochii lui de copil scrutau rând pe rând toate amănuntele. Una dintre ghetele soldatului avea limba scoasă, genunchiul drept era puțin ciobit în marginea rotulei – țeava puștii era nițel țuguiată. Degetele soldatului păreau încordate, iar gulerul uniformei parcă îi străjuia bărbia proeminentă; însă căutătura lui era neobișnuit de expresivă. O privi prelung și mai că se aștepta din moment în moment să clipească. Se adânci așa de mult în ochii plini de viață ai soldatului, încât auzi un tropăit care părea că se apropie din ce în ce mai mult.

Nu știa el multe despre război, dar auzise de la bunicul câteva istorisiri de pe front. Îi spusese că, deși pierduse un picior pe câmpul de luptă, câștigase un loc în timp pentru graiul românesc și un petec de glie strămoșească în care nepoții să poată crește frumos. Până să plece spre cele veșnice, bunicul îi dăruise câteva amintiri din care îl rugase să ia câte o bucățică atunci când i se face dor de el.

Mergea grăbit spre gară. Pașii alerți parcă îl trăgeau după ei, nici nu-și mai dădea seama dac-au luat-o picioarele înainte sau merge și el odată cu ele. Trenul pleca într-o oră, avea totuși destul timp, dar voia să se vadă mai repede lângă peron, cu biletul în mână. Se uita la ceas de câteva ori pe minut. Își dădea seama că exagerează, însă importanța pe care o avea această călătorie pentru cariera lui îi dicta un ritm de mers alert, căruia pur și simplu nu i se putea împotrivi. De altfel, în ultimii cincisprezece-douăzeci de ani a fost numai pe fugă. Muncise mult pentru a ajunge la priceperea de acum și considera că a sosit clipa când trebuie să culeagă roadele.

Adormise cu capul rezemat de geamul compartimentului. Când coborî din vagon, încă mai avea urme de roșeață pe frunte. Opri un taxi și sări în el. Îi apăru în minte o frântură din vis și un fior i se strecură în inimă. Era o întâmplare stranie, se făcea că se tot rotea în jurul unei statui de erou al neamului și nu reușea să-i vadă fața.

Nu mai fusese de mult pe-acasă. Străzile nu mai erau la fel, oamenii arătau mai îngândurați. Trotuarele erau mai înguste, aglomerarea de mașini mai mare. Unele clădiri deveniseră monumente istorice, altele ruine. Deși pășea domol, nu reușea să se relaxeze. Era o apăsare generală care îl cuprindea și pe el. Cândva, pe unde se plimba acum era un derdeluș. Cel mai mare și mai vestit din oraș. Sute de copii roiau în sus și-n jos, iar larma aceea nu putea fi decât sunetul unei copilării fericite. Cu niște fațade de-a dreptul întunecate, trei clădiri se lăbărțau de-a lungul acelui deal. O luă la pas în continuare și pe măsură ce străbătea orașul devenea mai posomorât. Printre blocurile înghesuite, abia dacă mai zărea drumul. Se lumină puțin când văzu statuia de odinioară. Porni iute spre ea. În timp ce se apropia, se tot gândi la contrastul dintre prezent și trecut, la ce era de păstrat din ce-a fost și la faptul că patria lui e aproape de nerecunoscut. Brusc se opri în loc; mai făcu câțiva pași apoi iar zăbovi. Își dădu seama că el n-a luptat nici măcar o clipă pentru țară, pentru ca moștenirea urmașilor să fie frumusețea plaiului și-a graiului, pentru acea bucurie pe care nu ți-o poate da decât traiul simplu. Și pentru asta nici măcar nu era nevoie de gloanțe sau eroism, ci doar de iubire de patrie și respect pentru înaintași. N-a cutezat să mai privească în ochii soldatului, fie ei și de piatră. Lăsă privirea în pământ și se întoarse.