”Dacă este să spunem adevărul, nu e bogat cel ce are multe, ci cel ce n-are trebuinţă de multe, nici nu este sărac cel ce n-are nici o agonisită, ci cel care pofteşte multe – după acest dreptar trebuie socotite totdeauna sărăcia şi bogăţia. De vei vedea, dar, pe cineva poftind multe, să îl socoţi mai sărac decât toţi, chiar dacă ar avea toate lucrurile din lume.”
Sfântul Ioan Gură de Aur
Întocmai ca o mână de-ajutor,
Pe un trotuar se ivi un braț mai neobișnuit și verde,
Pesemne că s-a strecurat încetișor
Spre ținta fixă și inertă a ochilor care priveau în gol,
Sperând că o fărâmă de simțire se trezește și îl vede.
”Tu nu lăsa clipa să treacă”, părea să spună el din prag,
”Ci mergi cu ea pe drumul frumoasei străduințe,
Ca să ajungi să crești și să trăiești cu drag,
Să fii o bucurie pentru cei ce te vor întâlni,
Precum s-au înălțat și florile din nevăzutele semințe.”
Deși o ușă-nchisă îi fusese-un fel de casă,
Și-un fir de praf ținuse loc de glastră,
S-a ridicat peste-așteptări ca să grăiască:
“Din ușa care s-a închis în fața ta fă o fereastră”.
laizvor.com 