Selecționata de ciotbal

Enjoying Football... on Paper • PrintHouse Corporation

Ieri seară s-a disputat un meci radical între două mai mult sau mai puțin echipe. Deși partida s-a desfășurat sub lumina reflectoarelor, o anumită traiectorie părea venită din beznă. Jucătorii s-au antrenat temeinic, mărturie stau teancurile de foi cu scheme tactice. Deși schemele au fost desenate pe hârtie milimetrică, măiestria teoretică se putea observa de la o poștă, oficiu care nu a putut face nimic în privința atâtor pase fără adresă.  Componenții echipei oaspete au dat dovadă de bună creștere și au pătruns în jumătatea gazdelor numai cu permisiunea acestora. ”Antrenamentele au decurs bine, am exersat îndelung jumătatea de măsură, alergarea ușoară, loviturile de la colțul mesei și aruncările din marginea mijlocului. Nu-mi dau seama de ce când vorbim pare că suntem mai bine pregătiți decât atunci când jucăm, însă adversarul a fost avantajat de faptul că arbitrul n-a ținut cu noi. Mai mult decât atât, suprafața de joc a lăsat de dorit, fiindcă am fi vrut să câștigăm chiar și pe teren străin. Elevii mei nu au avut timp suficient să pregătească jocul, au fost prinși cu prepararea unei salate de varză, lucru care s-a văzut și pe parcursul partidei. Ei sunt și mai serioși de fel, probabil de aceea nici nu le-a ieșit jocul” a declarat Nițel Mainoi, antrenorul unei echipe care a pierdut, deși nu golurile au fost cele care i-au lipsit.