Month: September 2018
A fi pentru a putea să nu fii nici contra
Bunica și intelectualii
”Bunica nu avea cultură,
Nu studiase-așa, ca noi…
Se “cultivase”-n bătătură
Și la prășit de popușoi.
Nu, nu era analfabetă,
Dar nici școlită nu era.
Din Biblia îngălbenită
De multe ori ea ne citea.
Mi-o amintesc în nopți de vară,
Cum se ruga lui Dumnezeu
Privind spre stele, în grădină,
Și neștiind că sunt și eu.
Ea nu luase masterate,
Nici doctorate n-a luat,
Însă credea cu fermitate
În Cel ce lumea a creat!
Cum să-i fi spus bunicii mele,
Ce se ruga spre cer mereu,
Că bolta cea cu mii de stele
Nu-i opera lui Dumnezeu?!
Să fi-ndrăznit să-i zici bunicii,
În noaptea cu parfum de fân,
Că greierii și licuricii
Nu-L au pe Dumnezeu Stăpân?!
Nici n-ai fi terminat ideea,
Știu foarte bine ce îți spun:
Bunica mea, din clipa-aceea
Te-ar fi privit ca pe-un nebun!
Căci, după mintea ei vioaie,
Nimic nu-i fără autor:
Nici clăi de fân, nici mușuroaie,
Nici simpla urmă de tractor!
Să îi fi spus bunicii mele
Că soarele ascuns în nor,
Sau câmpul cel cu floricele,
Există fără Creator?!
Așa erau bătrânii noștri,
Crezând în Domnul Dumnezeu;
Strămoșii au crezut, bunicii,
Și mama mea credea, și eu.
Dar intelectualii lumii,
Cu diplome la școli de soi,
Mai caută și-acum dovada
Că ei se trag din maimuțoi!
Ei scurmă harnici prin țărână
Și caută bucăți de os
Prin care vor să demonstreze
Că… nu suntem ai lui Hristos!
Aceasta este marea luptă,
Vrăjmașul vrea prin rațiuni
Să ne lipsească de credința
Ce-o moștenim de la străbuni.
Să nu-i lăsați să vă golească
De harul ce-l aveți în voi;
Rugați-vă să se-nmulțească,
Iar Duhul va veni șuvoi,
Căci Tatăl nostru ne iubește
Și nu ne lasă lui satan.
Cu harul Său ne ocrotește,
Vrăjmașii se trudesc în van!
Pe cei ce pierd credința dreaptă
Și-‘ncep să-și râdă de strămoși,
O grea robie îi așteaptă,
Căci demonii nu sunt miloși!
Urcați, urcați în Arca Sfântă,
În casa Domnului Hristos!
Biserica pe val plutește,
În timp ce lumea merge-n jos!”
Preot Sorin Croitoru
Sursa:
Din margini de cărare înspre zare
Adună numai începuturi de surâs,
Nu te împiedica de încruntările de frunte,
Tu dăruiește bucuria întâlnită într-un vis,
Rămâi pe unde-s căile abrupte,
Așa se-ajunge până-n vârf de munte.
Nicicând să nu te poticnești în vorbe,
Ele pot fi străjerii tăcerilor de fier,
Vor trece ca o adiere printre ramuri,
E plină viața de făgăduite dulci amaruri,
Iar nimeni nu se-ndură de stelele ce pier.
Lasă o rază să te-ndrume blând,
Ivită dintr-o inimă deschisă,
Poate că râsul s-a născut plângând,
Sau poate fericirea e o bucurie tristă,
Iluzia unui ”vino!” ce s-a pierdut pe sine așteptând.
Sursă foto:
Să țesem frumos
În firul vieții de se-abate și un ac,
Se pot coase zile de mâine pe măsură,
Chiar dacă scuza se înfățișează-n frac,
Pe dinăuntrul ei se desfășoară o încurcătură;
Căci de prin profunzimi reiese-adevărata lucrătură.
Cu vârful ascuțit al unui simț curat,
Drumul cel bun îndată se croiește,
Din inimoasele străpungeri se leagă apă de uscat,
Durerea ziditoare înnoiește.
Poate că haina ne vorbește de căldură
Și nicidecum de cum am vrea să fim priviți,
De-acea adevărată lucrătură
Care ne ține drepți și când ne-ncovoiem de osteniți.
Dar acul știe o-nvățătură veche:
Nodul la capăt își arată rostul.
Și neîndoindu-se nicicând de adevăr,
A priceput că ascultarea e recunoștință,
Deși are o singură ureche.
Sursă foto:
laizvor.com 