La umbră de sine

Un pion cam visător

Se credea o piesă rară

Și, parcă plutind pe-un nor,

Tot ședea cu pieptu-afară.

Într-o zi, măria sa,

Așa semeț cum era,

Peste umăr se uită

Și îndată raționă:

Trebuie că-s cam valoros,

Tura șade mai în dos,

Chiar și calul e în spate,

Sunt făcut s-ajung departe.

Făcu el un pas în față,

Mai făcu vreo doi sau trei,

Și privind ‘napoi cu greață

Îi văzu pe toți lachei.

Ba se și miră sărmanul

Cum de n-are el coroană,

Deși-i primul în coloană,

Cum, nu-i vede lumea rangul?!

Și cum cugeta acestea,

Un cal iute-i curmă drumul

Și s-a dus pe tablă vestea

C-o să ieși primul din joc

De vei face pe nebunul.

Înscenare la scenă deschisă

Lomped Lingușorian e actor de prima mână. Prima mână întinsă spre a cerși talent. În acest teatru al iluziilor, i s-a dat fabricat și lui imaginea de actor priceput. El poate considera că nu l-a costat mult, noi putem deduce că n-a meritat. Lomped e atât de bucuros că apare pe afișe, încât și-ar mai trage niște fețe peste cele pe care le are deja ca să fie distribuit în toate rolurile. Zice că s-a dedicat scenei, dar se pretează la jocuri de culise. Din păcate pentru el, nici acolo nu strălucește. Cineva l-a zărit la coadă la toaletă și l-a numit oportunist – probabil că persoana în cauză a considerat că-n acel loc avea ocazia să vadă cum arată mâinile curate. Drama e că a ajuns să creadă și el că e talentat. Cine-l vede jucând și nu-l compară cu o piatră care încearcă să recite cu trăire o poezie e cel mult indulgent. Bine că Lomped încă n-a îndrăznit să predea și cursuri de teatru, căci ar fi fost necesar să se creeze și un post de sufleor de profesor. Într-o zi, pe când se holba la propria figură într-o vitrină, Lomped a avut o revelație: a constatat că are față de logo. De-atunci se vinde pe unde apucă.

Ospăț mare cu neobrăzare

I-au crescut mustăți stufoase

De sub care se ivesc

Rânjete burduhănoase

Ce pe nimeni n-ocolesc.

Târâtoarea în discuție

E o ploșniță de pat

Pe care duhoarea proprie

O-nscrie la celibat.

Deși e cam necioplită,

Mai bine zis necioplit,

S-a ales și cu iubită

Din același regn turtit.

Ea-i ca el în alte feluri,

El e-așa cum am mai zis,

Parcă-s din aceleași ouă

Clocite din compromis.

Ploșnițoi și Ploșnițesa

Trăiau veseli pe hotar

Și își etalau impresia

C-ar avea vreun habar.

Toate bune, păguboase,

Se pitulau noaptea prin case,

Servind iute-mbucături

Numai prin înțepături.

Într-o seară, chiar la masă,

Ploșnițoi cam ameți,

Se făcu și alb ca varul,

Însă nu se cuminți.

Tre’ să-i spunem elegant

Că-i un pic cam nătărău:

Asta pățești mereu dacă

Te hrănești cu sânge rău.