Fericirea se observă şi prin întuneric

peisaj de poveste

Se lasă cortina peste ce suntem privilegiaţi că privim. Când se ridică, de obicei decorul e schimbat. Aşa se întâmplă şi acum, nimic nu mai e ca înainte deşi nici măcar un fir de iarbă nu s-a clintit. Fermecătoarea cortină a naturii se ridică uşor, dezgoleşte văzduhul în timp ce umple clipa de sens. Asta da magie, totul e la fel de frumos, dar în mod diferit. Aceeaşi căpiţă de fân se arată acum şi mai spectaculoasă, se lasă redescoperită cu fiecare clipire. Prin gardul acesta a trecut de atâtea ori vântul, aducând cu el atâtea şi-atâtea poveşti de pe unde a mai umblat. Roua s-a aşternut şi-n dimineţile trecute; altă zi, alte picături, aceleaşi fire de iarbă încântate să le cunoască. Nimic nu e la fel şi nimic nu se schimbă. Cărarea şi-a făcut singură drum prin viaţă, a apărut în urma paşilor ce merg doar înainte, căci şi la întoarcere tot în faţă se păşeşte. Bine ai venit în liniştea care se vede, aici pacea e singurul drapel ce flutură-n înălţimi. Nu-l căuta cu privirea, îi poţi simţi mişcarea, e ca un fâlfâit lin de aripi. Dacă nu ai mai văzut spectacol fără spectatori sau o scenă atât de întinsă, priveşte cu atenţie. Aici toată lumea îşi joacă rolul bine, şi-al fiecăruia e cel principal, doar i se potriveşte de minune. Iată premiera pe care o poţi vedea doar dacă ştii să îmbrăţişezi ca un copac. Ştiu, e greu să-l răcoreşti pe cel care-şi ascute toporul la umbra ta, dar n-ai cum să nu-l ierţi pe omul orb: e plin de fericire-n jurul lui şi el o caută cu ochii-nchişi.

 

Mulţumim domnului Jeno Major pentru fotografie.

Sursă foto:

http://on.fb.me/1iHiQKr

 

Speranţa a pornit spre noi de jos în sus

gandacei, ochiul domnului

Priviţi în jos, acolo-s fraţii noştri,

Ei se târăsc la fel ca noi ca să trăiască,

Şi umblă până la venirea nopţii

Fără să ştie că trudind vor face ca menirea lor să se-mplinească.

 

Şi culmea, ei n-au ce să agonisească,

Clipele lor zburdă-n văzduh neîncetat,

Şi nu se-ntorc la ei măcar o dată-n ochi să îi privească,

Şi să îi mulţumească fiinţei lor c-a existat…

 

Nu se sfiesc să meargă înainte,

Deşi îi văd pe ai lor semeni de pământ striviţi,

Priviţi în jos, acolo-s mulţi ce ne învaţă cum să luăm aminte

Că pierdem tot ce-i de păstrat fugind din calea frumuseţilor grăbiţi.

Ghid de purtat dungi, volumul V din X

În primul rând să nu te iei după zebră, habar n-are ce vorbeşte. Bine, nici n-are de unde să ştie, n-a purtat tocuri în viaţa ei. Bărbaţi pe tocuri am mai văzut, dar zebre nu. Dungile orizontale merg cu două picioare care-ţi permit o poziţie verticală a corpului. Dar asta nu-i nimic. Să ai două picioare, dungi orizontale şi să nu mergi de-a buşelea nu e totul. E musai să ştii dinainte care îţi este traseul după ce ieşi din casă, altfel rişti să dai în asimetrie. Adu-ţi aminte că de-a lungul trotuarelor sunt stâlpi de iluminat legaţi între ei de cabluri. Or fi ele orizontale, dar nu sunt perfect drepte. Acele curbe nu se pot asorta cu o ţinută dungată, poate doar cu o scăpată cu dungi. Aşadar, când vorbim de dungi ne referim la linii drepte, nu la ce are tigrul pe blană. Cea mai nouă tendinţă este blana de lemn, a fost primită aşa de bine de către iubitorii de modă că unii nici nu se mai pot dezlipi de ea. Revenind la dungile noastre, când vezi cercuri în jur, fugi. Altfel toată lumea va avea timp să observe că nu te potriveşti cu peisajul. Adică serios, dungi şi cercuri? Numai dacă se caută piese pentru x şi zero. Dacă ai riduri pe frunte, s-a terminat cu dungile pe haine. Deşi ar fi păcat pentru atâta lucru să te privezi de bunăstare „aspectuală”. Nu-i mare brânză să-ţi tragi un pic de frunte până la ceafă, o prinzi în ac de siguranţă şi gata. Desigur, dacă ai un chirurg estetician bun e şi mai bine. Cu câteva operaţii estetice scapi de riduri şi poţi să porţi câte dungi vrei. Asta dacă nu vrei să te asortezi impar. Cum, nu ştii cum se asortează impar? Simplu, numeri liniile din palmă (nu doar alea despre care-ţi vorbesc ghicitoarele), înmulţeşti cu câte vise cu salvamari ai avut în utlima săptămână şi apoi îţi arunci dungi pe bluză în stilul haos organizat în grabă strategic. Apoi trebuie doar să aşezi dungile cu distanţă impară între ici (denumirea ştiinţifică a unităţii de măsură ici-colo calculată în cm de bun gust, în funcţie de gradul de superficialitate). După ce-ai terminat cu dungile de pe bluză, vei începe să colorezi şireturile, alte dungi, altă distracţie. Ai mare grijă, ele trebuie colorate în aşa fel încât să pară albe din trei unghiuri şi mai groase decât sunt din alte cinci. După aprobarea semnată de un ghete-artist premium şi profesionist, vei fixa în talpa bocancului 2,1 rânduri de liţă din aur suflat în păcură calitatea întâia. Rândurile de liţă trebuie să pice perpendicular pe cât de paralel/ă ai fost cu matematica. Rândurile vor fi apreciate chiar şi de cei care nu le observă, acum se poartă moda nepopular: nimeni nu ştie că eşti celebru şi nici n-are cine să spună că nu eşti. Dar tu oricum eşti tare, mă întorc imediat cu facturica pentru compliment. Până atunci, dacă ai terminat de asortat dungile după modelul prezentat în această lecţie cu numărul cinci, fă bine şi citeşte câteva rânduri de profundă inspiraţie din cartea “N-are sens să fii idiot de unul singur”, scrisă de marele Tăcuţescu Minic. Şi-apoi te-ntrebi de ce nu pierde aer un balon ca domnul din faţa ta. Păi n-are pe unde, abia ce-a-nghiţit şi desertul doamnei de-alături.

Cel mai frumos lac de acumulare a minunăţiilor la un loc

11949332_690369917730088_4857754147992983195_n

Ce crezi că ar face un brad cu două picioare? Eu cred că ar rămâne pe loc, rădăcinile lui îl fac să se simtă parte a pământului din care s-a înălţat. Să fie legat de el ar fi fost prea puţin. De ce ar vrea să plimbe prin alte locuri, când pentru el să crească drept înseamnă totul. Nicidecum, el nu stă niciodată, el creează de pe loc. De ce să vrea să vadă, când ştie? De ce să afle, când simte? De ce să treacă munţii? Locul lui e lângă ei. N-are nevoie să meargă, a ajuns departe făcând paşi în sus. Aici iarba schimbă peisajul în fiecare anotimp, stânca are toate veştile bune din lume, iar râul cântă pentru adâncurile fiinţelor. Nu-i de mirare că prin aceste locuri păsările ascultă mai mult decât ciripesc. Cum ploaia vine ca şi cum s-ar întoarce acasă, oamenii locului ies afară şi-o primesc ca după un dor prelung. Ei nu se feresc de ploaie. Nu culeg buchete de picături, dar inspiră adânc parfumul curat al ploii. Aici picăturile sculptează şi timpul modelează. Ce să facă bradul cu două picioare? Le răstoarnă din poziţia mersului şi face aripi din ele. Apoi le lasă la îndemâna oricui. El nici în zbor n-ar putea să-şi părăsească destinul.

Mulţumim domnului Nini Porojan pentru fotografie.

Sursă foto:

http://on.fb.me/1JzHXap

Protest împotriva zilei de mâine

Vreau să fim liberi, să nu mai depindem de ziua de mâine! Vreau ca ziua de azi să se prelungească la nesfârşit! Am auzit că mâine va fi mai rău, şi nouă şi-aşa nu ne e bine. Aşa nu mai putem lăsa nimic pe mâine, tot ce promitem, facem azi, poate doar mai târziu, dacă tot e ziua lungă. Noaptea şi ziua vor rămâne neschimbate, numai că zorii vor aduce tot ziua de azi. Doar prognoza meteo va fi afectată, nu va mai putea fi comunicată pe mai multe zile. Săptămâna să aibă o singură zi, preferabil să fie sâmbătă. A , nu, ar fi crunt să muncim mereu sâmbăta. Hai să fie joi, mai la mijlocul săptămânii, ca să avem poftă de viaţă tot timpul. Da, dar aşa nu mai vine sfârşitul de săptămână niciodată. Da, săptămâna rămâne la fel, împărţită pe zile, iar zilele calculate în ore. Altfel ne trezim că parcă mai ieri era vară şi-acum n-avem geacă de iarnă. Dar dacă mâine nu va mai fi, nici ieri n-ar mai putea exista. Săracul ieri, mie chiar îmi plăcea de el, puteam să zic: „abia ieri am aflat, şi de ieri până azi nu era vreme să fac ceva în privinţa asta”. Da, lasă că nu mai lăsăm pe mâine, facem altă dată şi gata. Şi dacă azi e luni şi vrem să stabilim la ce oră ne vedem mâine, spunem simplu: rămâne să ne-ntâlnim marţi la ora cutare. Cum care marţi? Asta, desigur. Nu următoarea, asta de mâine, pardon, de următoarea zi, adică imediat după azi. Adică pe data de… în cât ne aflăm… plus încă o zi. Ce e aşa de greu? Totuşi nu pot să renunţ la ziua de ieri. Cum să nu mai pot spune, gata, a trecut, ieri a fost ieri, azi e azi. E lucru lămurit, fără mâine se poate, fără ieri în nici un caz. Dacă azi e şi mâine, vom putea trăi în sfârşit prezentul. Ah, o clipă, să nu precipităm! Mâine se va transforma oricum în azi. Da, însă abia mâine, în ziua următoare vreau să spun. Pentru mine e clar, mâine devine ziua următoare şi totul revine la normal, ba e chiar mai bine decât înainte. Jos mâine, sus azi!