Vreau să fim liberi, să nu mai depindem de ziua de mâine! Vreau ca ziua de azi să se prelungească la nesfârşit! Am auzit că mâine va fi mai rău, şi nouă şi-aşa nu ne e bine. Aşa nu mai putem lăsa nimic pe mâine, tot ce promitem, facem azi, poate doar mai târziu, dacă tot e ziua lungă. Noaptea şi ziua vor rămâne neschimbate, numai că zorii vor aduce tot ziua de azi. Doar prognoza meteo va fi afectată, nu va mai putea fi comunicată pe mai multe zile. Săptămâna să aibă o singură zi, preferabil să fie sâmbătă. A , nu, ar fi crunt să muncim mereu sâmbăta. Hai să fie joi, mai la mijlocul săptămânii, ca să avem poftă de viaţă tot timpul. Da, dar aşa nu mai vine sfârşitul de săptămână niciodată. Da, săptămâna rămâne la fel, împărţită pe zile, iar zilele calculate în ore. Altfel ne trezim că parcă mai ieri era vară şi-acum n-avem geacă de iarnă. Dar dacă mâine nu va mai fi, nici ieri n-ar mai putea exista. Săracul ieri, mie chiar îmi plăcea de el, puteam să zic: „abia ieri am aflat, şi de ieri până azi nu era vreme să fac ceva în privinţa asta”. Da, lasă că nu mai lăsăm pe mâine, facem altă dată şi gata. Şi dacă azi e luni şi vrem să stabilim la ce oră ne vedem mâine, spunem simplu: rămâne să ne-ntâlnim marţi la ora cutare. Cum care marţi? Asta, desigur. Nu următoarea, asta de mâine, pardon, de următoarea zi, adică imediat după azi. Adică pe data de… în cât ne aflăm… plus încă o zi. Ce e aşa de greu? Totuşi nu pot să renunţ la ziua de ieri. Cum să nu mai pot spune, gata, a trecut, ieri a fost ieri, azi e azi. E lucru lămurit, fără mâine se poate, fără ieri în nici un caz. Dacă azi e şi mâine, vom putea trăi în sfârşit prezentul. Ah, o clipă, să nu precipităm! Mâine se va transforma oricum în azi. Da, însă abia mâine, în ziua următoare vreau să spun. Pentru mine e clar, mâine devine ziua următoare şi totul revine la normal, ba e chiar mai bine decât înainte. Jos mâine, sus azi!