În primul rând să nu te iei după zebră, habar n-are ce vorbeşte. Bine, nici n-are de unde să ştie, n-a purtat tocuri în viaţa ei. Bărbaţi pe tocuri am mai văzut, dar zebre nu. Dungile orizontale merg cu două picioare care-ţi permit o poziţie verticală a corpului. Dar asta nu-i nimic. Să ai două picioare, dungi orizontale şi să nu mergi de-a buşelea nu e totul. E musai să ştii dinainte care îţi este traseul după ce ieşi din casă, altfel rişti să dai în asimetrie. Adu-ţi aminte că de-a lungul trotuarelor sunt stâlpi de iluminat legaţi între ei de cabluri. Or fi ele orizontale, dar nu sunt perfect drepte. Acele curbe nu se pot asorta cu o ţinută dungată, poate doar cu o scăpată cu dungi. Aşadar, când vorbim de dungi ne referim la linii drepte, nu la ce are tigrul pe blană. Cea mai nouă tendinţă este blana de lemn, a fost primită aşa de bine de către iubitorii de modă că unii nici nu se mai pot dezlipi de ea. Revenind la dungile noastre, când vezi cercuri în jur, fugi. Altfel toată lumea va avea timp să observe că nu te potriveşti cu peisajul. Adică serios, dungi şi cercuri? Numai dacă se caută piese pentru x şi zero. Dacă ai riduri pe frunte, s-a terminat cu dungile pe haine. Deşi ar fi păcat pentru atâta lucru să te privezi de bunăstare „aspectuală”. Nu-i mare brânză să-ţi tragi un pic de frunte până la ceafă, o prinzi în ac de siguranţă şi gata. Desigur, dacă ai un chirurg estetician bun e şi mai bine. Cu câteva operaţii estetice scapi de riduri şi poţi să porţi câte dungi vrei. Asta dacă nu vrei să te asortezi impar. Cum, nu ştii cum se asortează impar? Simplu, numeri liniile din palmă (nu doar alea despre care-ţi vorbesc ghicitoarele), înmulţeşti cu câte vise cu salvamari ai avut în utlima săptămână şi apoi îţi arunci dungi pe bluză în stilul haos organizat în grabă strategic. Apoi trebuie doar să aşezi dungile cu distanţă impară între ici (denumirea ştiinţifică a unităţii de măsură ici-colo calculată în cm de bun gust, în funcţie de gradul de superficialitate). După ce-ai terminat cu dungile de pe bluză, vei începe să colorezi şireturile, alte dungi, altă distracţie. Ai mare grijă, ele trebuie colorate în aşa fel încât să pară albe din trei unghiuri şi mai groase decât sunt din alte cinci. După aprobarea semnată de un ghete-artist premium şi profesionist, vei fixa în talpa bocancului 2,1 rânduri de liţă din aur suflat în păcură calitatea întâia. Rândurile de liţă trebuie să pice perpendicular pe cât de paralel/ă ai fost cu matematica. Rândurile vor fi apreciate chiar şi de cei care nu le observă, acum se poartă moda nepopular: nimeni nu ştie că eşti celebru şi nici n-are cine să spună că nu eşti. Dar tu oricum eşti tare, mă întorc imediat cu facturica pentru compliment. Până atunci, dacă ai terminat de asortat dungile după modelul prezentat în această lecţie cu numărul cinci, fă bine şi citeşte câteva rânduri de profundă inspiraţie din cartea “N-are sens să fii idiot de unul singur”, scrisă de marele Tăcuţescu Minic. Şi-apoi te-ntrebi de ce nu pierde aer un balon ca domnul din faţa ta. Păi n-are pe unde, abia ce-a-nghiţit şi desertul doamnei de-alături.
literatura online gratis
Protest împotriva zilei de mâine
Vreau să fim liberi, să nu mai depindem de ziua de mâine! Vreau ca ziua de azi să se prelungească la nesfârşit! Am auzit că mâine va fi mai rău, şi nouă şi-aşa nu ne e bine. Aşa nu mai putem lăsa nimic pe mâine, tot ce promitem, facem azi, poate doar mai târziu, dacă tot e ziua lungă. Noaptea şi ziua vor rămâne neschimbate, numai că zorii vor aduce tot ziua de azi. Doar prognoza meteo va fi afectată, nu va mai putea fi comunicată pe mai multe zile. Săptămâna să aibă o singură zi, preferabil să fie sâmbătă. A , nu, ar fi crunt să muncim mereu sâmbăta. Hai să fie joi, mai la mijlocul săptămânii, ca să avem poftă de viaţă tot timpul. Da, dar aşa nu mai vine sfârşitul de săptămână niciodată. Da, săptămâna rămâne la fel, împărţită pe zile, iar zilele calculate în ore. Altfel ne trezim că parcă mai ieri era vară şi-acum n-avem geacă de iarnă. Dar dacă mâine nu va mai fi, nici ieri n-ar mai putea exista. Săracul ieri, mie chiar îmi plăcea de el, puteam să zic: „abia ieri am aflat, şi de ieri până azi nu era vreme să fac ceva în privinţa asta”. Da, lasă că nu mai lăsăm pe mâine, facem altă dată şi gata. Şi dacă azi e luni şi vrem să stabilim la ce oră ne vedem mâine, spunem simplu: rămâne să ne-ntâlnim marţi la ora cutare. Cum care marţi? Asta, desigur. Nu următoarea, asta de mâine, pardon, de următoarea zi, adică imediat după azi. Adică pe data de… în cât ne aflăm… plus încă o zi. Ce e aşa de greu? Totuşi nu pot să renunţ la ziua de ieri. Cum să nu mai pot spune, gata, a trecut, ieri a fost ieri, azi e azi. E lucru lămurit, fără mâine se poate, fără ieri în nici un caz. Dacă azi e şi mâine, vom putea trăi în sfârşit prezentul. Ah, o clipă, să nu precipităm! Mâine se va transforma oricum în azi. Da, însă abia mâine, în ziua următoare vreau să spun. Pentru mine e clar, mâine devine ziua următoare şi totul revine la normal, ba e chiar mai bine decât înainte. Jos mâine, sus azi!
Ei trăiesc ţinându-se de mână
Lumina dimineţii se arată la fel de frumoasă şi azi. Furn şi Ica au plecat ca de obicei împreună după grăunţe. După o lungă drumeţie, se aşezară la poalele unei ciuperci ca să pună ordine în cele ce aveau să le care înapoi în muşuroi. Furn duse mâna la tâmplă şi exclamă: pe toate sevele din lume, iată cum arată iubirea! Ica se dădu mai aproape. Podul conştiinţei, asta e mai degrabă, se avântă să constate ea cu entuziasm. Numai el ne poate lega unii de alţii prin libertatea alegerii. Aşa aflăm ce-nseamnă să alegi cu inima, continuă ea. Şi tot la inimă ajungi, interveni Furn bucuros, ca şi când i s-ar fi dat dreptate. Conştiinţa e un ecou al inimilor, e sufletul care vorbeşte în gând. De aceea despre inimă se vorbeşte la plural, ea e singura cu două bătăi într-una singură. Una pentru a trăi şi alta pentru a oferi tuturor dreptul la viaţă. Apoi Furn tăcu, s-a văzut prins în vraja vorbelor şi s-a oprit să admire. Doar adierea vântului mai suflă o vorbă. Cei doi au rămas muţi clipe întregi, priveau spre nemărginita înlănţuire de sensuri din faţa lor. Au ţinut să nu mai spună nimic, admirau. Au mers în linişte tot drumul spre casă, infinitul le întinsese o mână şi ei o tratau cu respect.
Să spunem drept, copacul n-are crengi. Cu umbra lui a-mbrăţişat pământul. El de o viaţă îşi ţine legământul. Şi ne păstrează roadele întregi.
Căutăm să aflăm sursa foto (să o felicităm şi să-i cerem voie s-o folosim cu specificaţiile de rigoare).
laizvor.com 