Totul în jur părea nemişcat, doar pulsul pământului se simţea vădit din oricare parte a dedesubturilor lui. Nu fusese mai departe de aici, dar cu siguranţă că strămoşii lui se îngrijiseră ca el să nu aibă nici urmă de îndoială cu privire la ceea ce simte. Dacă n-ai plonjat de jos în sus înseamnă că poţi doar să-ţi imaginezi cum s-a petrecut primul său braţ deasupra pământului. Fireşte că nimic nu a fost străpuns, elanul acela specific salturilor, plonjonul de adineauri, a fost numai o formă de a ilustra forţa cu care fusese înzestrat; de altfel, modul în care a pătruns suprafaţa a fost ca o mângâiere, un suflu blând sub aripile unui fulg. Sau mai bine, ca un vals cu o păpădie care nu trebuie să scape nimic, nici o singură floare din coroana-i ca o boltă din stele de puf. Aerul înălţimilor aduce un vânt care binecuvâtează, dar astăzi nimeni nu zboară, azi totul se întâmplă pe pământ. Regina vieţii e-n trup de cristal şi suflă zori de zi peste întuneric. Apa a prins o strălucire demnă de o rază de soare. E toată într-un bob de gheaţă, dar nu s-a oprit nicicând pe loc, ea străbate orizontul prin sclipiri. Ce nestemate s-au strâns la rădăcina lui! Florile i se apleacă încet spre pământ întru recunoştinţă, tulpina arcuindu-i-se suav, cu graţia unei balerine. A răsărit sâmburele veşnic al luminii, luciri de magie îi cântă imnul cerului albastru. Azi cerul a coborât pe pământ, botezul copilului care se va naşte veşnic e-nvăluit în cristale reci ca apa de râu. Iată, o inimă de gheaţă bate o dată pentru ea şi pentru totdeauna întru viaţă.

Mulţumim doamnei Livia Minerva Sfetcu pentru inspiraţie şi fotografie.