literatura pe internet

Sosiri, plecări și continuări

/ Mladin Slovanic / 5 Comments

peisaj-de-toamna-cale-ferata

Trenul plecase de multă vreme, iar în urma lui lăsase toate așteptările. Toate clipele pline de fantezie au rămas în gară, căci drumul, călătoria, sentimentul, toate sunt deseori diferite decât așteptările. Ceea ce putea fi rămâne pe loc, ceea ce este merge înainte. Ce nebunie, să mergi necontenit înainte, ba chiar și grabnic, să nu privești în spate și totuși să te întorci în aceleași locuri, să bați aceeași cale privind numai înainte, ca și când izbăvirea ar veni din această fugă. Încotro ar fi calea cea bună, dacă noi ne-ntrebăm de unde venim și nu ”ceea ce putem să devenim”? Dar au plecat cu toatele, numai că ele se întorc la noi cu ceva nou de fiecare dată. În acest tren sunt numai locuri în picioare, se spune că asta ar fi poziția dreptății. Să stai pe scaun e opusul rugăciunii, și, pe undeva, e și normal, în loc să stai în genunchi, te așezi prea comod ca să-ți pese prea mult. Nici un inculpat nu-și recunoaște vina stând jos, el pledează din picioare. Iată, să stai pe scaun e prea josnic și pentru minciună, cum altfel ar putea să stea ele, dacă nu în picioare, ele, care-s sclipiri de adevăr? De bună seamă că pe această rută nu a existat niciodată controlul, aici e o ordine care vine de undeva mai presus de minte, așa că nimic nu poate fi interpretat sau însușit fără drept. Rugăciunea e pentru iertare și recunoștință, nu pentru dorință. Rugăciunea e oglinda-n care-ți vezi sufletul, și n-ai ce să ceri de vreme ce-l ai în față pe cel care știe să recunoască frumusețile mai bine decât oricine. Deși vagoanele-i sunt nenumărate și locomotiva pusă pe iuțeală, trenul aista nu face zgomot câtuși de puțin. Semnalul lui de alarmă se simte, nu se aude. E un tren mai special, nu întârzie și nu se oprește niciodată, toți pasagerii urcă și coboară din mers. Cu toate astea, nu e niciodată îmbulzează și nici nu există neînțelegeri. Geamurile sunt îndreptate spre apus, în viața fiecărui pasager e loc de atâtea începuturi. Bagajele sunt de fapt intensități. Compartimentele sunt spațioase, nimeni nu umblă cu jumătăți de măsură. Pe holuri nu zăbovește nimeni, nu există nerăbdare sau încurcături. În trenul vieții s-au suit clipele, străbat depărtări și apoi se întorc la noi cu și mai multă profunzime și înțelepciune. Cât despre celelalte trenuri… frunzele știu prea bine, de aceea au și rămas aici:  ajungi acolo unde trebuie când îți cauți rostul pe lângă vatră, acolo s-a născut și el, odată cu tine.

 

Mulțumim domnului Florin Galan pentru fotografie.

Fericirea se observă şi prin întuneric

/ Mladin Slovanic / Leave a comment

peisaj de poveste

Se lasă cortina peste ce suntem privilegiaţi că privim. Când se ridică, de obicei decorul e schimbat. Aşa se întâmplă şi acum, nimic nu mai e ca înainte deşi nici măcar un fir de iarbă nu s-a clintit. Fermecătoarea cortină a naturii se ridică uşor, dezgoleşte văzduhul în timp ce umple clipa de sens. Asta da magie, totul e la fel de frumos, dar în mod diferit. Aceeaşi căpiţă de fân se arată acum şi mai spectaculoasă, se lasă redescoperită cu fiecare clipire. Prin gardul acesta a trecut de atâtea ori vântul, aducând cu el atâtea şi-atâtea poveşti de pe unde a mai umblat. Roua s-a aşternut şi-n dimineţile trecute; altă zi, alte picături, aceleaşi fire de iarbă încântate să le cunoască. Nimic nu e la fel şi nimic nu se schimbă. Cărarea şi-a făcut singură drum prin viaţă, a apărut în urma paşilor ce merg doar înainte, căci şi la întoarcere tot în faţă se păşeşte. Bine ai venit în liniştea care se vede, aici pacea e singurul drapel ce flutură-n înălţimi. Nu-l căuta cu privirea, îi poţi simţi mişcarea, e ca un fâlfâit lin de aripi. Dacă nu ai mai văzut spectacol fără spectatori sau o scenă atât de întinsă, priveşte cu atenţie. Aici toată lumea îşi joacă rolul bine, şi-al fiecăruia e cel principal, doar i se potriveşte de minune. Iată premiera pe care o poţi vedea doar dacă ştii să îmbrăţişezi ca un copac. Ştiu, e greu să-l răcoreşti pe cel care-şi ascute toporul la umbra ta, dar n-ai cum să nu-l ierţi pe omul orb: e plin de fericire-n jurul lui şi el o caută cu ochii-nchişi.

 

Mulţumim domnului Jeno Major pentru fotografie.

Sursă foto:

http://on.fb.me/1iHiQKr

 

Protest împotriva zilei de mâine

/ Mladin Slovanic / Leave a comment

Vreau să fim liberi, să nu mai depindem de ziua de mâine! Vreau ca ziua de azi să se prelungească la nesfârşit! Am auzit că mâine va fi mai rău, şi nouă şi-aşa nu ne e bine. Aşa nu mai putem lăsa nimic pe mâine, tot ce promitem, facem azi, poate doar mai târziu, dacă tot e ziua lungă. Noaptea şi ziua vor rămâne neschimbate, numai că zorii vor aduce tot ziua de azi. Doar prognoza meteo va fi afectată, nu va mai putea fi comunicată pe mai multe zile. Săptămâna să aibă o singură zi, preferabil să fie sâmbătă. A , nu, ar fi crunt să muncim mereu sâmbăta. Hai să fie joi, mai la mijlocul săptămânii, ca să avem poftă de viaţă tot timpul. Da, dar aşa nu mai vine sfârşitul de săptămână niciodată. Da, săptămâna rămâne la fel, împărţită pe zile, iar zilele calculate în ore. Altfel ne trezim că parcă mai ieri era vară şi-acum n-avem geacă de iarnă. Dar dacă mâine nu va mai fi, nici ieri n-ar mai putea exista. Săracul ieri, mie chiar îmi plăcea de el, puteam să zic: „abia ieri am aflat, şi de ieri până azi nu era vreme să fac ceva în privinţa asta”. Da, lasă că nu mai lăsăm pe mâine, facem altă dată şi gata. Şi dacă azi e luni şi vrem să stabilim la ce oră ne vedem mâine, spunem simplu: rămâne să ne-ntâlnim marţi la ora cutare. Cum care marţi? Asta, desigur. Nu următoarea, asta de mâine, pardon, de următoarea zi, adică imediat după azi. Adică pe data de… în cât ne aflăm… plus încă o zi. Ce e aşa de greu? Totuşi nu pot să renunţ la ziua de ieri. Cum să nu mai pot spune, gata, a trecut, ieri a fost ieri, azi e azi. E lucru lămurit, fără mâine se poate, fără ieri în nici un caz. Dacă azi e şi mâine, vom putea trăi în sfârşit prezentul. Ah, o clipă, să nu precipităm! Mâine se va transforma oricum în azi. Da, însă abia mâine, în ziua următoare vreau să spun. Pentru mine e clar, mâine devine ziua următoare şi totul revine la normal, ba e chiar mai bine decât înainte. Jos mâine, sus azi!