Priviţi în jos, acolo-s fraţii noştri,

Ei se târăsc la fel ca noi ca să trăiască,

Şi umblă până la venirea nopţii

Fără să ştie că trudind vor face ca menirea lor să se-mplinească.

 

Şi culmea, ei n-au ce să agonisească,

Clipele lor zburdă-n văzduh neîncetat,

Şi nu se-ntorc la ei măcar o dată-n ochi să îi privească,

Şi să îi mulţumească fiinţei lor c-a existat…

 

Nu se sfiesc să meargă înainte,

Deşi îi văd pe ai lor semeni de pământ striviţi,

Priviţi în jos, acolo-s mulţi ce ne învaţă cum să luăm aminte

Că pierdem tot ce-i de păstrat fugind din calea frumuseţilor grăbiţi.