Adună numai începuturi de surâs,
Nu te împiedica de încruntările de frunte,
Tu dăruiește bucuria întâlnită într-un vis,
Rămâi pe unde-s căile abrupte,
Așa se-ajunge până-n vârf de munte.
Nicicând să nu te poticnești în vorbe,
Ele pot fi străjerii tăcerilor de fier,
Vor trece ca o adiere printre ramuri,
E plină viața de făgăduite dulci amaruri,
Iar nimeni nu se-ndură de stelele ce pier.
Lasă o rază să te-ndrume blând,
Ivită dintr-o inimă deschisă,
Poate că râsul s-a născut plângând,
Sau poate fericirea e o bucurie tristă,
Iluzia unui ”vino!” ce s-a pierdut pe sine așteptând.
Sursă foto:
laizvor.com 