În firul vieții de se-abate și un ac,
Se pot coase zile de mâine pe măsură,
Chiar dacă scuza se înfățișează-n frac,
Pe dinăuntrul ei se desfășoară o încurcătură;
Căci de prin profunzimi reiese-adevărata lucrătură.
Cu vârful ascuțit al unui simț curat,
Drumul cel bun îndată se croiește,
Din inimoasele străpungeri se leagă apă de uscat,
Durerea ziditoare înnoiește.
Poate că haina ne vorbește de căldură
Și nicidecum de cum am vrea să fim priviți,
De-acea adevărată lucrătură
Care ne ține drepți și când ne-ncovoiem de osteniți.
Dar acul știe o-nvățătură veche:
Nodul la capăt își arată rostul.
Și neîndoindu-se nicicând de adevăr,
A priceput că ascultarea e recunoștință,
Deși are o singură ureche.
Sursă foto:
laizvor.com 