Un ardei umplut cu pretenții

Stătea în oală și țipa din răsputeri că este nedreptățit. Cum de tocmai el să nu aibă parte de aceeași umplutură ca toți ceilalți? Nu-i venea să creadă câtă mojicie poate să fie și-n bucătărie. Pe cei din preajma lui nu-i înghițea defel. Se uita la ei cu o ciudă de necrezut. Ai fi putut crede că i-au pricinuit vreun neajuns, dar de unde, nici măcar nu aveau de unde să-l știe. Era plin de păreri bune despre sine și trăia cu impresia că multe i se cuvin și că a căuta să faci bine ce ține de tine e treaba altora. Era ca un ins care se teme de apă și consideră că are ce-i trebuie pentru a fi salvamar. Desigur, special pentru el trebuia creat postul de salvamar de uscat, o prezență distinsă care să te-anunțe pe ton de specialist în bronzat la umbră câtă loțiune mai ai nevoie între degetele mâinii stângi sau dacă umiditatea prosopului e-n ton cu presiunea atmosferică. I se acrise să fie lăsat de izbeliște într-o margine de oală, discriminat, aproape surghiunit. Fierbea de nerăbdare să afle de ce a fost condamnat la un destin atât de dur, așa că icni prelung, apoi strigă revoltat:

– De ce nu sunt umplut ca toți ardeii de-aici? Eu ce am?

– Ești iute. Și mai ești și pe jumătate copt.

Sursă foto:

https://www.gatesc.ro/recipes/18388/ardei-umpluti-la-cuptor