O pereche de mustăți se ridică de prin rouă
Și cu-n salt de voie bună iute-și captură vânatul,
O umbră de pătlăgică pe care-o purtase vântul
Ca pe-un șoarece de câmp îmbrăcat în haină nouă.
Deodată se ivește Ghemotoc cel iscusit:
– Peticel, ce faci acolo, prinzi un pui de mi-se-pare?
Însă micul vânător se zgâi puțin pripit
Și-i răspunse c-o-ntrebare.
Ceasul mai de la amiază îi găsi în căutări,
Cică se afla prin preajmă, așezat la loc ferit,
Sâmburele de-adevăr copt în coajă de răbdări,
Pe care în miez de noapte graba l-a acoperit
Cu trei bănuieli venite din ținutul necinstit.
– Frățioare, dă-te-aproape, cred că simțul i-a luat urma,
Văd c-atunci când nu-i de joacă puțini în teren mai mișcă,
– Cum, ce-ai zis, un ghem de frișcă?
– Ei, aiurea-ți zboară mintea, ia de-nfige-o gheară aicea,
Sui-te cât s-arunci privirea mai la țintă ca alicea.
Haide, spune, vezi un pâlc de rochița rândunicii?
– Parc-ar fi un peisaj din poveștile bunicii.
Mai pe seară, tam-nisam, un vioi fir de răcoare
Se dădea de-a rostogolul printre două mustăcioare.
– Nu e vremea pentru joacă, îi zise-n treacăt Peticel,
Ia un loc în dud, pe-o frunză, odihnește-te nițel.
Peticel, dragul de el, se afla acum la masă
Rumega un înțeles gros cât un cotor de varză.
Surse foto:
laizvor.com 