Spicul știe cel mai bine că liniștea din câmp nu vine din lipsa zgomotului. Crescut printre atâția frați care țin capul sus, el n-are nevoie de urechi ca să asculte cântul păsărilor, căci îl simte. Amurgul și zorii zilei sunt rugăciuni pe care natura le înalță întru slăvirea frumuseții. Fiindcă înainte de creație, Dumnezeu este frumusețe. Aceste rugăciuni nu pot fi rugăminți, ele sunt fapte de recunoștință. Din câmp se vede limpede că picăturile de rouă sunt lacrimi de fericire. Diminețile vin întotdeauna cu vești bune. Odată, când norii cenușii se strânseseră peste împrejurimea locului, spicul a văzut că zbuciumul furtunii e o înlănțuire de simțăminte trăite cu ardoare. Cerul plângea deasupra câmpului și șanțurile din apropiere se umpluseră. După ce ploaia se liniști, apa curgea lin prin toate crăpăturile pământului ca un suspin ce îi vindeca rănile făcute de secetă. Era un semn că suferința e calea către curățenie. Dealurile care străjuiau câmpul îl avuseseră în grijă din moși-strămoși, și formau în jurul lui o horă în care se prinseseră pe vecie. Trecuseră destule zile de vară și spicul era aproape copt. Puține capete țanțoșe mai erau ridicate peste creștetul lanului, cele mai multe priveau sub aplecarea rodului spre pământul din care ieșiseră, ca într-o oglindă în care se reflecta sensul vieții; se întorseseră la origini cu un dar pentru strămoși – însăși împlinirea lor. Reușiseră să-și ducă la bun sfârșit destinul și acum închinau bucuria recoltei tatălui Pământ. Asemenea splendori fac pământul să se rotească pe loc de veselie, ca într-o piruetă atât de gingașă încât i se poate observa doar după briza unei subtilități parfumate. Două mâini aspre frâng spicul și grăunțele care astăzi sunt parte din recoltă se pregătesc să devină semințele unei noi încolțiri. Grâul s-a făcut bine de tot, gândi nea Gheorghe. Și nici n-avea cum să fie altfel, doar e un bob plin cu străluciri de soare, învelit în petale de rouă. Pâinea iese rotundă din țest nu doar ca să se poată aduna cât mai mulți în jurul ei, ci și pentru că e o roată a continuității unei tradiții hrănite cu frumuseți. Baloții de paie au făcut din căruța lui nea Gheorghe o adevărată caleașcă, înnobilând-o cu urmarea unui întreg anotimp de trudă. Țăranul, căruța, calul și câinele lui, iată averea câmpului care însuflețește plaiul nostru românesc cel binecuvântat.
Mulțumim din suflet domnului Jeno Major pentru fotografie.
Sursă foto:
laizvor.com 