Mari adevăruri răsună din voce de copil,

Înțelepciunea prin candoare ne vorbește,

Rațiunea se apleacă-n chip umil

În fața inimii care din piept zvâcnește.

Un singur gest îngroapă miile de vorbe

Ce murmură neîntregitul ideal uman,

Sufletele însetate de speranță

Se-adapă dintr-o lacrimă ce stinge un vulcan.

În plecăciunea firului de iarbă îndoit

Stă neclintită onorabila purtare,

Parcursul unei vieți pe dată se găsi izbit,

O simplă adiere-l doborî,

Își ridicase fruntea peste rostul oricărei viețuitoare.