”În oamenii de pe aici
E Dumnezeu, pesemne,
Când ei în curţi, cu paşii mici
Aduc în case lemne.

Şi e o linişte de rai
În gestul lor de-o viaţă,
În care dau nutreţ la cai
Şi oile-şi răsfaţă.

Dar mai ales în tot ce fac
E semn că nu li-i frică,
Un suflet clar din trup opac
La ceruri se ridică.

Şi uneori, la focul mic,
În casa lor sărmană,
Iisus, înduioşat un pic,
Coboară din icoană.

O capră şi-a zdrobit un corn
Sărind pe uşa spartă,
Desenul fumului din horn
E operă de artă.

Şi-n toate şipcile din gard
Un clopot mai tresare,
Când vreascurile-n braţe ard
Cu-o mistică ardoare.

Ninsorile nici nu mai cad
În viscoliri cu vaier,
Scânteietorul lor răsad
Pluteşte blând în aer.

Respiră-n toate un mister
Ce satul îl îndrumă,
Trei sferturi să se afle-n cer
Şi doar un sfert în humă.

Şi nu se ştie – sunt ţărani
Sau îngeri sunt, pesemne,
Cei care de atâţia ani
Aduc în case lemne.

Şi suflă-n focul lor mereu,
Sporindu-le nădejdea,
Să-i fie cald lui Dumnezeu
Aflat în toţi aceştia”.

Versuri: Adrian Păunescu
Muzica: Mădălina Amon