Pe o pajiște-nsorită

Se ivi pe ne-așteptat

O furtună mohorâtă,

Purtând un strai colorat.

Prin zăvoi dădu de știre

Că sunt toți făr’ de-apărare

Un bursuc cu pălărie

Și pe mijloc cu cărare.

Ursu-și părăsi bârlogul,

Ca să nu dea de belea,

Să nu-l prindă cumva norul

Cufundat în canapea.

Viziuna e pustie,

Vulpea fugi ca trăsnită

De gândul că sub pământ

Fulgerul o s-o înghită.

Iepurașul… ce să zic,

Își ciuli urechea-i mare,

Servind teama-n polonic,

Ascultând la orișicare.

Nu s-a abținut nici râsul

A privi cu-ngrijorare

Vijelia mult solită

Ce făcea ravagii-ntrânsul

Mai mult de la depărtare.

Și-uite-așa goniră toate

Vietățile pădurii

Spre o peșteră pustie

Unde n-ajungea nici vântul,

Dar vreun gând de veselie.

Și în bezna ce domnea

Se-mbulziră ca să ceară îndurare

Unei gazde-ntunecate

Ce-atârna cu capu-n jos

Sprijinindu-se în gheare.

Liliacul îi primi,

Însă puse reguli stricte,

”Cu-n par nu te poți tocmi”,

Zise el citând din minte,

Ș-apoi doar cât ai clipi

Îi lăsă pe toți să intre.

Fără multă opoziție,

Mânați lesne de pripeală

Se-nvoiră să atârne

Cu toții cu capu-n jos;

Iară gazda triumfală

Zâmbi pe sub incisivi

Și zbură pe bolta neagră.

Cât stăteau încremeniți,

Răsturnați cu mic, cu mare,

Tot ce-aveau prin buzunare

A ajuns în pălăria

Ce mergea tiptil și-agale,

Trecând pe sub fiecare.

Și că fură ei goliți

De te miri ce lucrușoare

Nu e un capăt de lume

Sau cea mai rea întâmplare,

Însă trist e că și-acum,

Când afară-i cald și soare,

Stau cu susu-n jos și-așteaptă

O mișcare salvatoare.