Ce de ne-nghesuie grijile pentru nimicuri!

Dăm fuga s-adunăm în bucățele de pustiu

Iluzia unui tot ce-nghite fără de oprire sensul,

Aruncând condamnări la moarte spre ce ar merita să fie viu.

Mormanul neorânduirii se pretinde hartă

Și vin de-a valma rătăciri cu ifos de reper,

Nu-i vreun roman ce și-a făcut loc cu securea-n artă,

E traiul cu rădăcinile înfipte-n efemer.

Azi plânsul de copil e imnul stării noastre,

Hrănit-am cu amar bunăvoința,

Să ridicăm privirea din orbire,

În tot ce e curat să ne-ncolțească stăruința!