Natura a lăsat o talpă verde peste oraşul gri.
O mică pădure cât un popas însemnat. O serenadă pentru cei mici care merg pe jos. O fântână arteziană cu şi despre apa din interiorul vieţii.
Paragraf telegrafic
Pereţii vorbesc
Fructul nepăsării
Simbolul omenirii zilelor noastre este un măr cu coaja tare: ne străduim să fim mai frumoşi la exterior şi stricăciunea ne macină uşor-uşor interiorul. Acest măr era până nu demult prieten cu vietăţile din jur; le hrănea, le adăpostea înăuntrul lui. Acum mărul nu mai lasă pe nimeni să intre, îi ţine pe toţi la distanţă. Nici un viermişor nu-i mai străbate miezul, acum nu-şi mai împarte viaţa cu nimeni. Acest măr nu poate face cinste pomului din care a crescut. Nimeni nu-l mai găureşte, dar e mai gol ca oricând. Tot ce are mai bun de oferit e închis înăuntrul său. Iată ce se întâmplă cu bunătatea dacă nu e oferită: putrezeşte.
A sfinţit
Noaptea vine tot cu lumină. Doi zburători duc pe aripi o singură poveste – a ta, a lor, a tuturor.
Apusul aprinde făclii de speranţă, ziua se stinge şi lasă în urmă nădejdea răsăritului de mâine.
Pe marea visurilor noastre plutesc toate culorile, ele sunt pulsul frumuseţii.
Nimic nu se transformă, totul se recompune. În câteva secunde, eternitatea ne-a şoptit câteva tablouri.
Cortina se lasă încet. În puţine momente urmează alt spectacol pe cer. O lumină se iveşte la fereastră. Oamenii aprind becuri, Dumnezeu aprinde stelele. Noapte bună.
Una cu întreg pământul
– Ce zici, mergem?
– Unde?
– În lume, acum.
– Nu ştiu ce să zic…
– Haide!
– Şi unde am putea merge?
– Oriunde, peste tot!
– Peste tot e la fel… frumuseţe la tot pasul, luptă şi tandreţe, râuri repezi, ape line…
– Da, e-adevărat, dar nu vrei să vezi răsăritul din altă parte? Nu eşti curioasă câtuşi de puţin?
– Luna nu apare niciodată la fel, norii pictează cerul cu fiecare mişcare, stelele dansează până în zori, iar vântul trece să mă salute mereu, uneori mai grăbit, alteori mai domol. Toate sunt aceleaşi, dar de fiecare dată altfel de minunate. Uită-te cum se colorează văzduhul în fiecare zi! Galben, roşu, ruginiu, portocaliu, vişiniu, nuanţe şi culori plutesc pe suflul naturii. E toamnă, dar copacii nu rămân goi, doar trimit frunzele în zbor către pământ. Ele au ocazia să zboare. Cum să plec de aici?
– Iartă-mă, sunt un nerecunoscător…
– Ba nu, eşti doar un visător care uită să mai deschidă ochii. Priveşte în jur, uite visele frumoase pe care ţi le urează lumea înainte de culcare fără să ştie ce sunt. Iată, poţi vedea un vis la lucru, care nu poate face altceva decât să trăiască iubind şi să inspire. Atât. Cum aş putea să plec din locul în care am fost atinsă de picătura care mi-a dat viaţă şi mângâiată de o rază de soare ce m-a scos la suprafaţă să văd lumina. Poate că nu le voi mai revedea niciodată întocmai pe ele două, dar tot ce-am trăit mă încredinţează că merită să aştept până la sfârşit. Aici, unde ne-am întâlnit întâia oară.
Mulţumim doamnei Melania Dima pentru fotografie.
Sursă foto:
Când privim în jos cu optimism
Snail on pavement
Melcii au ieşit la plimbare. Vă rugăm, păşiţi cu băgare de seamă.
Frumosul răzbate prin încleştarea oprimării
Cei care zăvorăsc bucuria sunt doar suferinzi închişi în refuzul de a îmbrăţişa zorii zilei. Întinde-le o mână!
N-am văzut nici un fluture să facă diferenţe. Când vrea parfum, soarbe din petale, dacă vrea să se odihnească, o sârmă ruginită e un popas plăcut.
Dacă poţi să vezi cioburile ca pe sculpturi naturale, rugina e doar un mod artistic al fierului de a-şi face simţită prezenţa.
Dacă am vedea limitele drept popasuri, libertatea ar fi la ordinea răsuflării.
Surse foto:
Ce vezi când te uiţi la asta?
- O poză mai puţin reuşită, dar poţi trece asta cu vederea.
- Împodobirea casei de locuit cu viaţă.
- Aer condiţionat de o deschidere de geam şi un drept la viaţă respectat.
- Arta e un fenomen natural.
- Izolaţie termică de viţă nobilă.
Aşteptăm răspunsurile tale în căsuţa de comentarii sau pe adresa de corespondenţă pe care nu am creat-o încă fiindcă nu ştiam dacă e necesar.
Oameni cu adaos comercial 100%
O fărâmă de adevăr
Pâinea lui Dumnezeu e frământată de mâinile soţiei tale, mama copiilor tăi.
Mângâierea focului e flacăra, doar zăbovirea provoacă arsuri.
Omul e ca pâinea: căldura căminului îl creşte mare, se coace în timp şi se poate dărui tuturor.
Sursă foto:
Bun simţ de multiplă folosinţă
Ne-am cam luat nasul la purtare. Păi de când sunt batistele de unică folosinţă? Obrazul curat cu chibzuială se ţine.
Sursă foto: http://bit.ly/1DniXnq
Dar prosoapele, cum să le folosim o dată după care gata, ne-am spălat pe mâini de existenţa lor?
laizvor.com 