Sculptură în ciorbă

Gazda emisiunii:

Stimați iubitori ai artei mocofantemporane, emisiunea Poate Altă Dată îl are astăzi ca invitat pe trișartistul și denumit estetul Suprafețel Frivolițeanu. El ne va oferi, din nemărginita sa inspirație, o imagine de ansamblu asupra celor mai cunoscute lucrări ale sale, veritabile fleacodopere care vor dăinui peste două căscaturi jumate și-un scârțâit de ușă. Așadar, îl vom ruga pe distinsul nostru invitat să facă o expunere a artei sale, paralelă cu orice aspect firesc al vieții, cu orice normă de bun simț sau vreo urmă de pricepere.

Maestrul Frivolițeanu:

Țicniționismul este un curent mai nou, el provine dintr-o profundă necesitate de cufundare în latura aiureatologică. În fine, în mare, ideea e că exprimarea artistică mulată pe acest curent nu trebuie să însemne nimic, să n-aibă legătură cu ceva anume și nici măcar să aibă un aspect plăcut. Lumea nu înțelege câtă artă e-ntr-un făraș plin cu cioburi sau într-o ață desprinsă dintr-un colț de perdea, totul e-atât de profund că nici noi nu știm ce reprezintă.

Gazda emisiunii:

Într-un interviu recent ai declarat că te fascinează dovleacul pe jumătate copt, cum reușește artistul din tine să descopere asemenea zone încă neexplorate ale universului de creație?

Maestrul Frivolițeanu:

Eu mă joc des cu neconvenționalul, există reguli stricte de care țin cont. Spre exemplu, în fiecare zi mă trezesc seara, mă culc dimineața, mă grăbesc să stau și fug liniștit. În felul ăsta sunt mereu antrenat pentru originalitate.

Gazda emisiunii:

E clar că ești un reprezentant de zeamă al generației tale și lucrările pe care le expui au o consistență aparte. Ce intenționezi să faci mai departe?

Maestrul Frivolițeanu:

Vreau să transmit publicului meu ceea ce încă nu am simțit, acesta este un proiect curajos pe care l-am început de vreo câțiva ani, dar mi-a lipsit puțin concentrarea, a plecat dintr-odată din atelier și nu s-a mai întors de-atunci.

Gazda emisiunii:

Spune-ne câte ceva despre operele tale de referință.

Maestrul Frivolițeanu:

Cele mai cunoscute sunt Nimic în ulei, Stropi de lavabilă pe sâmbure de prună, Un sfert de șervețel mototolit și Ceapă modernă.

Am simțit nevoia să fac ceva și pentru comunitatea CLEI, un grup de oameni mai puțin cunoscut publicului larg. Ei sunt oameni simpatici cărora li se pune pata și nu se mai dezlipește. Lor le-am dedicat opera Cană în ceai.

Gazda emisiunii:

Îți mulțumim că ai acceptat invitația noastră, colegii mei abia așteaptă să le semnezi feliile de parizer pe care ni le-ai înmânat înainte de intrarea în emisie. Ai putea să ne acorzi și un cuvânt de încheiere?

Maestrul Frivolițeanu:

Da, sigur: șliț!

Sursă foto:

https://bit.ly/3SxlaqO

O lacrimă de veşnicie

O lacrimă de veşnicie

Azi o clipire-a luat cu ea ce-i veşnic,

A răpit picături de rouă şi-mblânziri de fiare,

A luat speranţa-n chipul unui falnic sfeşnic

Şi dus-a fost, fulgerător ca o-ntâmplare.

Să fi dat socoteală zorilor? Nici gând,

Cutezătoare precum slova de pe rând,

Străpunge valuri de vremelnicii fără ecou,

Izbânda îi e vrednică şi neştiută,

O, tu, ovaţie tăcută,

Eşti darul demn de veritabilul erou.

Dar iat-o înălţându-se spre ceruri,

Din genele ce-au ridicat curate lacrimi înspre vârfuri,

În nori văzut-a ce se află mai presus de ţeluri,

Lumina-i arătă grădina florilor de simţuri.

Eternitatea se retrase într-o clipă,

Vru să cuprindă măreţia faptei fără pripă,

Stropind petalele cu picături de rouă,

Clipirea făcuse-o plecăciune pentru totdeauna…

Să dai tot ce-i mai bun din tine nu-i risipă.

Şi nu se va întoarce niciodată

La privirea neclintită care a născut-o,

Pe-atunci acei doi ochi puteau numai să vadă,

De admirat, ştia doar inima să bată.

Dar iată, de zarea-ntinsă fermecată,

Simţind că s-a mişcat ceva în ea deodată,

A lăsat pleoapele să tragă cortina,

Lăsând în urmă umbre de nemărginire,

Cu cea mai blândă înclinare,

Privirea a prins viaţă-ntr-o clipire.

 

Mulţumim doamnei Camelia Alexandru pentru fotografia plină de inspiraţie.

Sursă foto:
http://bit.ly/1Rtya9I