Pământul e un suflet ce înfloreşte de fiecare dată când e răscolit, la fel ca cel al omului. Brazda se întoarce cu faţa spre cer, căutând lumina pe care o vedea în subteran doar cu ochii închişi. Vrei să simţi cum bate inima pământului? Ia o bucată de ţărână umedă în mână, apa învie pământul ori de câte ori îl întâlneşte. El se usucă toată ziua de dorul ei, iar ea, în zori, trece în chip de rouă sau brumă ca să-l sărute de bună dimineaţa. Truda e mama tuturor petalelor, iar din sudoarea frunţii se hrănesc florile cele mai parfumate. Dacă plugul are viaţă, apăi întreg ogorul îşi trăieşte în deplinătate sensul. Copita şi cizma îşi primesc botezul pământesc la arat, în urma lor câmpul primeşte binecuvântarea cerului. Pământul e un cor de suflări, el se lucrează cu mâna şi se îngrijeşte cu blândeţe. Când strădania ţi se zăreşte în palme, atunci rodul se cântăreşte în vieţi şi nu în kilograme. Nutreşte respectul aproapelui tău, cu două sau mai multe picioare, şi căzniţi-vă laolaltă să încolţiţi dăruirea necontenită. Munciţi secundele până faceţi din ele sâmburi de nădejde. Iubirea înfloreşte din bunăvoinţă. Seamănă cu drag şi culege bucurie.

Să-nverzească iar păşunea,

Să se îmbuneze lumea,

Să-nsemnăm, dar fără nume,

E mai mult decât pot spune,

Vă salut, cu plecăciune.

 

Mulţumim pentru fotografii domnului Marius Petric şi lui nea Vasile.