Şi ploaia nu-ncetează să cadă, arătându-ne cât de înălţătoare poate fi o coborâre. Iată că nu se opreşte, că prea au năpădit secăturile pământul. A venit sfânta ploaie, că ne-am cam neghiobit de când nu-ngenuchem în faţa fraţilor copaci.
Brave făpturi cu braţele mereu deschise,
cu pieptul scos spre-a preamări frumosul cel lăuntric,
cu creste falnice de-nţelepciuni necontrazise,
mereu vă vine vremea să sfidaţi amarul critic.
V-au pus beton la rădăcini,
dar ce să ştie-acei nechibzuiţi şăgalnici,
ei căutau aproapele doar prin vecini,
halal învăţături de oameni jalnici.
Lăsaţi-i dar în pace,
ei n-au habar că simţul bun crapă asfaltul neguros,
sunt nişte foşti copii pierduţi în sufletele lor opace,
n-au învăţat că zâmbetul senin se naşte sub un cer noros.
Sursă foto:
laizvor.com 
M-am adăpostit aici şi tare bine mi-a prins! Mulţumesc!
LikeLiked by 1 person
Aveam nişte cuvinte pe-aici pe undeva, să tot fi fost vreo câteva. Am vrut să le folosesc pe unele dintre ele, dar când m-am uitat mai cu atenţie, rămăseseră doar două: mulţumesc mult! Poate că toate celelalte ajunseseră la aceeaşi concluzie. 🙂 Mulţumesc şi pentru ce-ai scris aici, şi pentru ce scrii pe poteci; mulţumesc fiindcă putem să călătorim şi noi împreună cu tine, cu paşi care pe oriunde ar umbla nu se depărtează de bătăile inimii. Cum să nu-ţi fie dor să te întorci pe aceste poteci? 🙂
LikeLiked by 1 person
Potecile sunt mai frumoase cu voi acolo. Îţi mulţumesc!
LikeLike