N-am văzut niciodată cum zboară visele, dar am simțit cum respiră un zâmbet. N-am auzit când a intrat pe ușă dorul, însă am ascultat povețele inimii pentru minte. Am recunoscut veșnicia în chipul zorilor de zi și am sperat că voi căpăta blândețea cu care se așterne roua. L-am transformat pe ”tu” în ”eu” și toate nepăsările au fugit din mine. Nici n-am apucat să le spun că n-o să le simt lipsa și nici că e prima lipsă care mă umple de bucurie. Privesc spre sublim și-mi dau seama că cei care plutesc n-au nevoie să știe asta, e de ajuns că o fac. Norii nu se-ntreabă cine sunt sau de unde vin, fiindcă se vede că sunt acolo unde trebuie și că se îndreaptă pe calea cea bună spre împlinirea rostului lor. Dar iată că sunt și stele care strălucesc numai în inima noastră. Au pornit spre nemărginirea văzduhului și nu se vor opri prea curând. Zburdă precum secundele conștiente că fac parte din eternitate, așa încât n-au vreme de pierdut. S-au desprins într-o clipă și au plecat pentru o veșnicie. Însă desprinderea lor nu înseamnă că s-au depărtat de semeni, ci doar că s-au apropiat de toate câte există.

Sursă foto:

http://bit.ly/2bHQtcA

Mulțumim tare mult doamnei Pană Gabriela pentru fotografie.