M-am împrietenit cu văr’ meu de când eram mic. Bine, şi el era mic, dar un pic mai mare decât mine. Ne-am înţeles de minune din prima, mai ales că amândoi am învăţat să vorbim destul de târziu. Primele cuvinte le-am spus într-o seară, apoi ne-am trezit că vorbim în fiecare zi. Pe la cinci ani mi-a spus o mătușă că vorbește gura fără mine, eu i-am zis că e văr’ meu, dar ea o ținea una și bună. Îl rugasem și eu să se țină de cuvânt, dar el n-a putut să facă altceva decât se țină de al meu, că el n-avea. Chiar și-așa, văr’ meu mi-e prieten bun și în zilele noastre – că e marți sau poimâine, noi le ținem la comun, nici n-are sens să le-mpărțim că ies mai puține. Chiar alaltăieri mi-a cerut să-mi dau cuvântul de onoare; i l-am dat pe loc, și, ce crezi, l-am mai văzut de-atunci? Cine știe pe unde mi-l spoiește cu neobrăzări? Nici nu v-am spus că-l cheamă Dinprincipiu, și nici că e instalator. Treaba e că nu vrea să priceapă că ulcioru’ nu merge de multe ori la apă, o să i se înfunde la un moment dat. E trist că nu știe meserie, și nici meseria nu-l știe pe el, ba chiar se jură că nu l-a văzut măcar în treacăt. Tragedia e că nu-i pot vorbi fățiș despre asta, e alergic la adevăr, a-ncercat un vecin să-i spună că douăzeci și două e oră de liniște și a fost groasă de tot: i-au ieșit șapte ghebe pe frunte și-o mânătarcă-n călcâiul stâng. A doua zi dimineață l-au găsit cu picurat de vânt – nu vă mirați, la câtă risipă se face, nu-și mai permite nici vântul să verse nimic. Da’ n-am încotro, nu pot să chem pe cineva care se pricepe, nu vreau să-mi supăr cel mai bun prieten. Totuși, nici vecinu’ de jos nu mai suportă să-i plouă din tavan. Degeaba i-am făcut cadou pelerină de ploaie cu căței, zice că oricum le miroase blana urât când se udă. Eu i-am spus că un om cu imaginație bogată are mai multe șanse să fie fericit în orice condiții, dar el pur și simplu se opune bunei conviețuiri, zice că n-are cum să-și închipuie că nu-i cade apă în creștet când se aranjează în oglindă. I-am făcut comadă de oglindă pentru hol, dar zice că-n baie se vede mai clar cărarea cea bună. De mutat, n-am cum să mă mut, reparația n-o pot face, că vine maestrul Dinprincipiu și vede c-a umblat altcineva la țevi, iar vecinul nu se lasă convins că nimeni nu-i perfect, nici măcar conducta de apă rece. Ce viață amară, ce om neînțelegător!

Sursă foto:

http://bit.ly/2d8SIFI