Pune un zid între tine şi temeri, apoi fă bine şi spune-le să stea la locul lor. După aceea va trebui să mergi până la locul de unde ai luat zidul şi să construieşti altul în locul lui. Dacă tavanul nu a băgat de seamă că lipseşte, nu te baza că se poate ţine de glume, că poate cazi în plasa spontaneităţii cu puţin timp înaintea lui şi vă întâlniţi la mijloc; adică tu să te-nvecinezi cu podeaua şi tavanul să-ţi calce pe urme. E-adevărat că mâna care te mângăie pe creștet ar putea și să te ia la palme, dar nu degeaba e tavanul baza acoperișului. N-o să vină peste tine decât dacă-l vei chema vreodată atât de aproape. El o să ajungă-ntr-un suflet, neștiind că te va strivi cu înflăcărarea lui, căci nimeni nu i-a cerut o îmbrățișare. Și totuși el asta face de-a lungul întregii lui existențe, ocrotește cu brațele deschise. Nu-mi spune că n-ai văzut cum se întinde în jurul a tot ceea ce tu ai vrea să păstrezi cu drag. Nu e ciudat că nu i-ai mulțumit niciodată pentru că te face să simți că ai un loc al tău? Da, e vorba de unul fizic, dar în spatele peretelui care-ți împrejmuiește casa ești pur și simplu cum nimeni altcineva nu te poate vedea. Și n-am spus că ai fi fățarnic în lume, doar că aici nici o privire nu pătrunde, deci ești ferit de presupuneri și concluzii. Zidul are suflu, îți știe necazurile și bucuriile, dar, cel mai important, a fost martorul atâtor vise. Când vântul turbează în fața nedreptății, el te ține afară din calea lui, dar socoate că e bine să-l auzi dinăuntru cum vuiește, căci glasul lui e furie și jale; să iei aminte când e vânt năprasnic, atunci nu mai e vreme să cântărești adevăruri în cugete și maxime, e prea târziu pentru a se alege pleava de sămânță, atunci se cutremură pământul de nemernicie. În acele clipe el ține piept rafalelor și se înalță cu blândețe deasupra florii care a crescut la adăpostul marginii lui. A oprit el și gloanțe, nu l-au dărămat nici obuze. Însă pe vânt îl respectă, știe că suflarea lui e necesară și i se opune cu un soi de rușine timidă. Doar brațele lungi ale iederei se mișcă necontenit, legănându-se ca într-un fel de plecăciune. Ascultă, e cântecul zbuciumării firii – e prea gol pretutindeni. Și totuși iată-l, e ca o făptură de piatră prăvălită la pământ, ghemuită, acoperindu-și puii cu întregul corp. Acesta este zidul care a învățat de la stânci cum să domolească mânia, toate valurile spumegânde s-au măcinat izbindu-se de statornicia lor. Vedeau ele neclintirea stâncilor dinapoia lor? Da, desigur că știau că se vor frânge, dar furia strigă mereu ”înainte!”. Iedera mai are pe ici pe colo câte-o mică frunză rămasă, iar vântul nu i le-a smuls. Dacă te dai doi pași înapoi, vezi cum brațul cel mai lung se ridică până spre colțul de sus al zidului. Ea și-a pus mâna pe după umărul lui, e dansul ale cărui mișcări le poți vedea numai cu ochii închiși. Uneori e vals, alteori tango.
Sursă foto:
laizvor.com 
Minunat! Nu m-am gândit niciodată la asta. Voi privi altfel zidul ăla de acum înainte.
LikeLiked by 1 person
Am descoperit că toate câte ne înconjoară sunt mult mai mult decât se observă la prima vedere și că rostul lor se întinde peste perspectiva noastră asupra lor. Mulțumesc mult pentru vizită. O zi cu liniște și pace.
LikeLiked by 1 person
Am apreciat textul frumos, dar aspru şi interesant, şi cu frânturi estetice deosebite, pe alocuri…prăbuşite între tavan şi podea, cu titlul, hm. ..nu zic nimic spiritual, că ultima dată când m – am referit la mine,, parcă dădea să țâșnească trăznetul dinspre…Ecuator, zic aşa pentru a nu fi interpretat aiurea pe globul wordpress.
LikeLike
Cu miez adică, dar nu am înțeles care
LikeLike
Îmi schimb tel…
ziceam că nu am înțeles cum ambele părți sunt bune. Dar aşa le-am simțit, in ciuda textului pe alocuri ironic. Am apreciat şi alte scrieri critice ale tale vis a vis de texte, nu şi bombița cu aplomb. Că aia se voia chiar personală.
LikeLike
Păi și de o parte și de cealaltă a zidului se întâmplă lucruri frumoase: înăuntru se visează, afară se dansează. Și chiar mai mult decât atât. De aceea zidul are două părți/fețe bune. M-am gândit că titlul vine ca o concluzie, că în momentul în care vei vedea că până și zidul din fața ta este mai mult decât un perete, vei putea ajunge să-l iubești. Nu știu care anume e bombița, dar îmi pare rău dacă m-am exprimat atât de nepotrivit încât să se poată interpreta drept un atac. Uneori e dificil de purtat un dialog pe internet fiindcă nu se poate distinge tonul. Aș vrea să-mi spui specific ce anume a fost nelalocul lui, ar fi păcat să rămânem cu vreun gust amar, oricare dintre noi. Dacă sunt mai multe de spus, îmi poți trimite o scrisorică electronică. O zi frumoasă și pe curând.
LikeLike
Un răvaș digital zici?…Sigur. Dar ce imi recomanzi? Fara arme si…alea, alea, trebuie ca stii că am umorul subțiat, un poanson electronic, un indicator sau o analiză pe text? Și mai mult, căsuță ta digitală, unde este ea?
LikeLike
Invitație la dialog deschis: corespondenta.claudiu@gmail.com.
LikeLike
Îmi iau o vacanță de două săptămâni, timp în care o să inventez niște scuze plauzibile pentru încrederea făcută…preş și fie și numai pentru deranjul de a-ți fi deschis o căsuță pentru mine, o să îți răspund
LikeLike
Am descoperit un “el” şi o “ea” din lumea reală, vântul de îngrijorare şi în final, dansul care le rezolvă pe toate!
Dar zidul…are deja admirația mea!
O să îl îmbrățişez, acum şi aici !
LikeLiked by 1 person
Am zâmbit și am tăcut, nu mai era nimic de spus. 🙂
LikeLike