– Și cum, e nevoie să fii de față când te operează? Nu poate să te taie în lipsă? Hai, Marine, revino-ți c-avem treabă, am eu o verișoară care și-a pus piciorul în ghips de la distanță. N-a trecut pe la cabinet nici ca să i-l scoată, a trimis pe cineva și s-a aranjat. Avem doctori numa’ unu și-unu, tre’ să se găsească unul mai dibace care să te opereze fără să fii acolo.

– N-am cum șefu’, trebuie să fac și anestezie…

– Tocmai, când ești sub anestezie e ca și cum n-ai fi acolo. Nici n-o să-ți dai seama c-ai fost plecat. Te ridici ușurel, mergi în vârful picioarelor și ai grijă să-nchizi ușa fără zgomot.

– Pe cuvânt, chiar n-am cum azi, dar promit, mâine dimineață, cum mă trezesc din anestezie, mă sui în mașină și vin la atelier.

– Marine, ai înnebunit, ce să mai fac eu mâine cu tine când domn’ prefect vrea acum să-și asorteze mașina cu șosetele?

– De ce nu ia alta din garaj sau schimbă șosetele?

– Vezi că-ncepi să devii obraznic! Eee, asta-i bună, omul s-a hotărât asupra unei anumite vestimentații și ne apucăm noi acuma să-i dăm planurile peste cap. Păi așa crezi tu că se conduce o urbe? Vine oricine și-și vâră nasul în socotelile strategice ale cârmuitorului?

– Să vedeți, eu… adică medicul, dacă eu nu sunt acolo… n-are pe cine să opereze…

– Ce treabă are una cu alta? tu ești mecanic, el e chirurg. Doar n-o să te întrebe pe tine ce și cum să facă. Ce, e vreunul care zice: Nu pot să-ncep procedura până când n-aduceți un mecanic să fie de față? De-aia zic, vino să-i repari mașina lu’ domn’ prefect și, cum te știu băiat descurcăreț, termini repede și ajungi până să te-nchidă domn’ doctor. Sun eu și-i zic: Domn’ chirurg, știi cum e, graba strică treaba. Vezi și matale cum faci, că la interior tre’ să umbli cu blândețe, nu merge cu manevre bruște. Hai, că n-oi avea eu limba ascuțită, și nici bisturiu, dar ți-ajung cumva la suflet. Și, dacă prin absurd, termină operația înainte să repari tu mașina, îi dau un telefon și-l țin de vorbă, ca s-ajungi la timp pentru cusătură. Asta-i treabă importantă, nu ne jucăm cu sănătatea, Marinuș.

– Șefu’, nu pot să fiu prezent numai la final.

– Marine, păi finalul e cel mai palpitant. Acolo se strâng emoțiile, nu te-aș lăsa eu pe tine să ratezi așa ceva, băiatul meu. Fii fără grijă că se descurcă el chirurgul și fără tine, a văzut atâtea organe, le are în minte pe toate. Ce, tre’ să vadă o splină ca s-o recunoască? Păi ce încredere să mai avem în ei dacă nu știu care parte a corpului unde vine fără să-l aibă în față. Nu merge cu fițuici, ți-am zis, nu ne jucăm cu sănătatea.

– Și totuși, mie mi-a zis că până nu mă deschide nu poate să se pronunțe.

–  Și ce, am zis eu să nu te deschidă? Umblă vorba prin popor că ești mai aproape de adevăr cu cât ești mai deschis. Deci e la fix, exact precum e cheia de nouă pe șurub corespondent.

– Și dacă…

– Mă, știi cum ești? Ca vecinu’ Costică, ăsta mereu zice că n-are vreme să m-ajute să găsesc dinainte scama aia de mi-o culeg subalternii de pe sacou. Ăla, poți să ai și un nasture lipsă că nu vine imediat să te-ajute să-l găsești. N-am văzut așa om, de parcă s-ar grăbi cineva să ajungă în groapă. Pentru un gropar, are clienți cam nerăbdători. Să fi fost în locul lui, unul nu sufla în fața mea, dar de, nu oricine are stofă de conducător.

– Eu chiar nu pot să-mi asum…

– Stai liniștit, că nu te las eu așa, pe mâna oricui, am un orelist a-ntâia, mi-e dator de mult.

– Șefu’, asta chiar nu-i cu putință, eu am nevoie de chirurg.

– Marine, ești într-o ureche? Păi de la faringe pân’ la splină cât mai e? O lingură de mazăre. Hai, mă, că știe el ce face. Deci, gata, s-a rezolvat, vorbesc cu el și intri imediat în operație. Până atunci te pui pe drum și vii încoace. Să nu mă faci să te-aștept!

– Și la cât să mă-ntorc să mă coasă?