Ca ziarist,Constantin Braescu era apreciat încă din perioada comunistă, ironia şi sarcasmul micilor sale tablete făcând deliciul cititorilor. Nu era un publicist de cursă lungă şi nici nu-l caracteriza hărnicia. Dimpotrivă. După 1989, scrisul său s-a diluat, improvizaţiile de moment luând loc uluitoarelor intuiţii semantice din trecut. Mi-a fost şef la două ziare. Nu s-a purtat tocmai colegial, felul său de a face presă cu mâinile şi mintea altora nu a fost prea corect. Manipula tot ce era de manipulat. Nu vreau să aprofundez această temă delicată. Cert este că, în ultimii săi ani de viaţă, Constantin Brăescu devenise un om izolat, absent la multe aspecte ale realităţilor de zi cu zi, oarecum descumpănit de întâmplările din jurul său. Doar ironia sa subţire mai amintea de verva omului de cultură din urmă cu câteva decenii. Avea harul de a citi oamenii. Le dădea diagnostice precise, neiertătoare precum verdictul unor boli…