Cădere-n deziluzie

Un grup de turiști a căzut ieri după-amiază într-o râpă. Toți cei douăzeci și trei de membri ai grupului au supraviețuit. Deși au trecut prin momente de spaimă, care îi vor urmări mult timp de acum înainte, doi dintre ei au avut curajul de a ne spune câteva cuvinte despre tragicul eveniment.

Mă aflam împreună cu amicii mei la munte. La un moment dat, podul pe care îl traversam a început să scârțâie din ce în ce mai tare. Era lung de aproximativ câțiva metri. Imediat am scos telefonul și, grație unei inspirații de moment, am lăsat un review negativ traseului montan. Spre surprinderea mea, deși aveam net bun și recenzia mea a fost publicată pe loc, nimeni nu a apărut instant să remedieze problema cu podul de lemn. În timp ce mă îndreptam spre capătul lui, am lăsat și o plângere la ANPC, a declarat Miaunel Stângaceleanu, expert fotograf de întuneric.

Am pășit cu toții înainte cu încredere. Vă dați seama? douăzeci și trei de oameni trăiau cu groază fiecare scârțâitură a podului. Văzând că nu am rezolvat nimic nici cu recenzia negativă, nici cu plângerea către autoritatea de protecție a consumatorului, eu am luat inițiativa și am creat pe loc o petiție împotriva ruperii podului de lemn. Tot grupul a semnat-o cu ochii în lacrimi, fiecare de pe telefonul lui. Lemnul începea să cedeze, deși semnăturile curgeau. Nu vă puteți imagina ce era în sufletele noastre. Un amestec de speranță în justiție și dreptate și disperare de nedescris. Cu fiecare secundă ce trecea, primeam notificări cu privire la petiție. După ce de-a douăzeci și treia semnătură, priveam cu toții spre pod, implorând milă cu privirile noastre disperate. În cele din urmă… (izbucnește în lacrimi), în cele din urmă… nu pot, chiar nu pot… e prea dureros, ne-a spus, printre sughițuri și suspine, Ocoliteea Delapidăreanu, doctor în coacerea castanelor comestibile.

Toți membrii grupului sunt acum în stare de șoc, după ce petiția lor nu a putut opri prăbușirea podului.

Supraviețuitorii au ridicat și un monument chiar în locul unde s-a prăbușit podul de lemn. În memoria curajului lor, a fost construit un alt pod în locul celui vechi, la aceeași distanță de doi metri și doi centimetri față de pământ.

Idei geniale cu număr de înregistrare

Într-un exces de genialitate, statul român a angajat circa zece mii de oameni pe post de trompete. Inițiativa face parte din Programul pentru Dezvoltare Durabilă și are ca scop identificarea și implementarea unor măsuri sustenabile. În acest fel se economisesc aproximativ 12 tone de material (11,5 t de alamă și restul oțel, nichel, argint și lac), a sunat motivația din spatele măsurii. Același luminat reprezentant a continuat: este o decizie istorică și o dovadă că statul nu stă cu mâinile în sân când vine vorba de reglarea pieței muncii. Prin măsura două sute treizeci și doi, aproape zece mii de oameni sunt reintegrați în câmpul muncii, mediul înconjurător este protejat, iar economia va avea un avânt răsunător.

Cel mai greu este pentru orchestrele care, brusc, s-au pomenit cu astfel de instrumente umane în componență. Dirijorii se plâng că, deși trompetiștii suflă cu putere, trompetelor le intră aerul pe o ureche și le iese pe alta.

Investiții păguboase

Mujdei era un tată responsabil. El voia ca fata lui de nouă ani să le aibă cu bancnota. Gândit și făcut: i-a cumpărat un ghid de drămăluire a finanțelor și a invitat-o să-și investească timpul în mod productiv. Fata l-a ascultat și s-a pus pe lecturat. 

În câteva săptămâni a pus bazele primei școli de cod vestimentar pentru păpuși. Le-a învățat pe cursante cum să-și îmbrace păpușa când o scot în parc, o iau la shopping sau merg cu ea în vizită. Mujdei e un om împlinit, fiica lui a dezvoltat o afacere la nici zece anișori și se află în top 30 Mici Antreprenori. 

Zilele trecute, Mujdei a rugat-o pe fiica lui să ducă gunoiul și ea a făcut întocmai. Peste două zile, contabilul și administratorul firmei pe care o conducea fata i-a înmânat lui Mujdei o factură:

Servicii de igienizare a locuinței 1 buc. – 250 eur;

Deplasare în interesul terților – 87 eur;  

Set echipament de lucru (mănuși, salopetă, cască și mască de protecție) 1 buc. – 125 eur;

Servicii de logistică – 284 eur;

Servicii de transport al deșeurilor – 322 eur;

Gestionarea deșeurilor în conformitate cu prevederile Ministerului Mediului – 297 eur;    

Management de proiect – 585 eur.

Fata înregistrase firma cu obiect de activitate general; factura avea număr de înregistrare, dată, semnătură. Mujdei n-a avut încotro și a plătit. Din acea zi, pedagogia financiară pentru copii nu i-a mai mirosit bine deloc.

Onoare prăjită cu salată de teorie și sos de aparență

Un bucătar a gătit un preparat cu aromă de mâncare, un ospătar l-a prezentat ca fiind specialitatea casei, un client l-a lăudat ca și cum i-ar fi plăcut în mod deosebit. Cineva care se afla la masa alăturată a dat vestea că bucătarul e de top și un ziar l-a elogiat într-un articol.

De-atunci oamenii sunt plătiți în laude pentru munca lor și servesc cu poftă supă cremă de ambalaje, tocăniță conceptuală, migrene pane, tochitură smart și mujdei premium.

Papion spiritual

Societatea de Înalte Moravuri a avut nevoie de câteva lucrări de renovare. A fost constituită o comisie de experți care a evaluat clădirea după standarde actuale. Constatările experților au fost trecute într-un raport oficial și a fost desemnată echipa care urma să se ocupe de lucrări.

Fațada societății a fost renovată complet, echipa a lucrat cu sârg și finalitatea lucrărilor a fost apreciată de toți. Lucru firesc, de altfel, având în vedere că aspectul Societății de Înalte Moravuri era acum unul proaspăt refăcut.

La câteva luni distanță, construcția în care își avea sediul societatea s-a prăbușit complet. Din fericire, faptul s-a produs în afara orelor de lucru și nimeni nu a fost rănit. Din păcate, concluzia a fost că trebuie renovată din nou fațada. 

La mare căutare

Prima expoziție subacvatică din lume a avut loc în țara noastră. Artiști din o sută de țări au realizat tablouri de o deosebită valoare estetică și culturală. Fiecare expozant a avut la dispoziție o mână de pietricele pe care le-a aruncat la-ntâmplare în mare.

Eu am intitulat opera mea Perspective asupra adâncimii emoției în contextul stratificării fragilității simbolistice a cubului în formă de triunghi isoscelateral”. Am considerat că este esențial să integrez conceptul de cădere a pietricelelor în mare într-un soi de unicitate duală.

Faptul că inspirația mea de a arunca pietricelele într-un anumit loc s-a unit cu capacitatea suprarealistică a mării de a se manifesta artistic și de a le așeza într-un mod creativ pe fundul ei m-a determinat să dedic acest tablou tuturor meduzelor care nu au avut șansa de a simți nisipul uscat. Cumva m-am simțit responsabilă să fac ceva pentru această categorie defavorizată.                          

Egoleta Bâjbâianu, artistă, profesor de stat la umbră în mod creativ, instructor de mindness, expert în novicism, trainer de nori.

Astfel, evenimentul a fost unul inedit, deopotrivă artistic și caritabil. Expoziția este deschisă publicului larg până la finalul lunii, iar submarinul care face posibilă vizionarea expoziției are o capacitate de douăzeci de persoane. Finanțarea proiectului „Tineri pentru un viitor creativ” a fost asigurată din fondul de pensii. În acest fel li s-a oferit o șansă bătrânilor de a participa în mod direct la dezvoltarea noii generații.

La umbră de sine

Un pion cam visător

Se credea o piesă rară

Și, parcă plutind pe-un nor,

Tot ședea cu pieptu-afară.

Într-o zi, măria sa,

Așa semeț cum era,

Peste umăr se uită

Și îndată raționă:

Trebuie că-s cam valoros,

Tura șade mai în dos,

Chiar și calul e în spate,

Sunt făcut s-ajung departe.

Făcu el un pas în față,

Mai făcu vreo doi sau trei,

Și privind ‘napoi cu greață

Îi văzu pe toți lachei.

Ba se și miră sărmanul

Cum de n-are el coroană,

Deși-i primul în coloană,

Cum, nu-i vede lumea rangul?!

Și cum cugeta acestea,

Un cal iute-i curmă drumul

Și s-a dus pe tablă vestea

C-o să ieși primul din joc

De vei face pe nebunul.

Înscenare la scenă deschisă

Lomped Lingușorian e actor de prima mână. Prima mână întinsă spre a cerși talent. În acest teatru al iluziilor, i s-a dat fabricat și lui imaginea de actor priceput. El poate considera că nu l-a costat mult, noi putem deduce că n-a meritat. Lomped e atât de bucuros că apare pe afișe, încât și-ar mai trage niște fețe peste cele pe care le are deja ca să fie distribuit în toate rolurile. Zice că s-a dedicat scenei, dar se pretează la jocuri de culise. Din păcate pentru el, nici acolo nu strălucește. Cineva l-a zărit la coadă la toaletă și l-a numit oportunist – probabil că persoana în cauză a considerat că-n acel loc avea ocazia să vadă cum arată mâinile curate. Drama e că a ajuns să creadă și el că e talentat. Cine-l vede jucând și nu-l compară cu o piatră care încearcă să recite cu trăire o poezie e cel mult indulgent. Bine că Lomped încă n-a îndrăznit să predea și cursuri de teatru, căci ar fi fost necesar să se creeze și un post de sufleor de profesor. Într-o zi, pe când se holba la propria figură într-o vitrină, Lomped a avut o revelație: a constatat că are față de logo. De-atunci se vinde pe unde apucă.

Ospăț mare cu neobrăzare

I-au crescut mustăți stufoase

De sub care se ivesc

Rânjete burduhănoase

Ce pe nimeni n-ocolesc.

Târâtoarea în discuție

E o ploșniță de pat

Pe care duhoarea proprie

O-nscrie la celibat.

Deși e cam necioplită,

Mai bine zis necioplit,

S-a ales și cu iubită

Din același regn turtit.

Ea-i ca el în alte feluri,

El e-așa cum am mai zis,

Parcă-s din aceleași ouă

Clocite din compromis.

Ploșnițoi și Ploșnițesa

Trăiau veseli pe hotar

Și își etalau impresia

C-ar avea vreun habar.

Toate bune, păguboase,

Se pitulau noaptea prin case,

Servind iute-mbucături

Numai prin înțepături.

Într-o seară, chiar la masă,

Ploșnițoi cam ameți,

Se făcu și alb ca varul,

Însă nu se cuminți.

Tre’ să-i spunem elegant

Că-i un pic cam nătărău:

Asta pățești mereu dacă

Te hrănești cu sânge rău.

Memoriile unui amnezic

Niște oameni, în urmă cu zece ani: în sfârșit, România are un președinte care va face și va drege. Avem încredere în el, îl cunoaștem, e capabil, devotat, noi l-am votat fiindcă este garanția că lucrurile vor merge bine. De aceea v-am recomandat și vouă să-l votați. Ce bine că ne-ați ascultat! O să vedeți, n-o să mai puteți de bine. O să fie atât de mult bine, încât o să dăm și la alții. Binele ăsta o să fie atât de bun de-o să-l exportăm. Ah, ce bine că s-a întâmplat așa!

Aceiași oameni, acum: Un deceniu pierdut, asta a însemnat să-l avem pe el la conducere. Este inadmisibil ce s-a întâmplat în tot acest timp. Ce bine că s-a terminat, suntem gata pentru un nou început!

Box meteorologic

Un cetățean cu tenul sensibil a acționat în instanță vremea pe motiv că vântul l-a lovit în față într-o dimineață. Fiind profund mișcat de trauma cetățeanului, judecătorul i-a dat câștig de cauză. Dat fiind faptul că vântul sufla pe teritoriul țării noastre la momentul respectiv, statul român îi va oferi cetățeanului despăgubiri consistente. Vântul este cercetat în stare de libertate, fiind suspect și în alte cazuri de agresiune facială.

Marea victorie

Știre de ultimă oră. Eroii români s-au întors teferi la casele lor. Avem parte de un prezent istoric. Un asemenea eveniment merită marcat. Toți au luptat în linia întâi. Cu toții și-au învins adversarul în luptă bărbătească, unu la unu, chiar și femeile. Milioane de dreptunghiuri au fost răpuse de tot atâtea cercuri brave. Eroii și-au depus armele. Ștampilele de vot au devenit adevărate monumente ale curajului de a lupta pentru țară. Atâția români și-au făcut datoria! De mâine, lucrurile vor reveni la normal. Cu același spirit de solidaritate, se vor trage în piept unii pe alții.

Noroc cu specialiștii

Conform noii directive europene, toate statele membre au o dată pe an șansa de a diminua datoria externă printr-o metodă minim invazivă. Guvernul României a instituit ieri seară un comitet de elită, într-o ședință extraordinară, pentru a elabora o strategie cât mai bine pusă la punct. Chiar în aceste momente un grup de experți format din statisticieni, olimpici la matematică și înalt gânditori stabilesc care sunt numerele cu cea mai mare probabilitate de a fi câștigătoare. Algoritmul a fost dezvoltat având în vedere viteza cu care este aruncată bila, istoricul profesional al celui care o va arunca, forța de frecare, materialul din care este fabricată suprafața și viteza cu care se va învârti ruleta. Cu scopul de mări șansele de a nominaliza corect numerele, câțiva iluștri astrologi, magicieni și specialiști în numerologie au fost invitați să se alăture grupului de elită.

”În urmă cu câteva clipe, trimisul nostru special ne-a informat că grupul de elită a ajuns la un consens. Așadar, iată care sunt cele 4 numere considerate cu potențial mare de a deveni câștigătoare: 33 și 26 – negru, 7 și 21 – roșu. Acum e rândul poporului să contribuie, buletinele de vot sunt pe cale de a fi tipărite, trăim momente istorice. Frați români, avem ocazia de a ne arăta încă o dată solidaritatea față de inițiative strălucite. Mâine sunteți așteptați la urne pentru a desemna numărul pe care vom miza. Vă rugăm să alegeți cu inima și mintea în același timp. Să câștige cel mai norocos!”.

Sindromul Pupi

Totul începe cu o pereche de ochelari cu ramă groasă, un deget care atinge des fruntea în semn contemplativ sau o mână așezată sub bărbie în mod filozofic și o postură care trădează preocupări complexe. Apoi vine vremea adunărilor de creieri în jurul unei foi care s-a lăsat umplută de niște informații doar ca să nu fie nevoită să asiste la o stoarcere de neuroni de-a dreptul barbară. Auzise sărmana coală că la aceste adunări logica și priceperea se bat cap în cap cu snobismul și fanfaronada până când ies scântei. De-acolo bunul simț iese mereu învins. Perechile de ochi din jurul singurului muncitor care mânuiește târnăcopul s-au mutat în fața laptopului. Unul strigă ce taste să apese, altul îl zorește, doi-trei confundă productivitatea cu dezbaterile și se contrazic pe marginea unei teme profunde: care dintre țări are cei mai mulți țânțari. Ca orice om ale cărui pasiuni sunt vacanțele și pozele din ele, un ins apare de după o cladă de păreri și începe să cântărească diferențele culturale dintre popoare în mirodenii și deserturi.

Dacă te trezești că găsești repede complimente și rar soluții, fă-ți un control.

Serviți o cafteluță?

Curtea Internațională a Drepturilor omului condamnă comportamentele deviante ale celor care solicită un loc de muncă pentru a-și întreține familia, este inadmisibil ca un om care muncește deja să intre în contact cu asemenea informații care îi pot deregla starea de comuniune cu frișcă. Acel om are dreptul de a se gândi la planificarea vacanței și nu la câte înghețate vede un copil la alții până ajunge să mânânce și el una. Zilnic se săvârșesc josnicii grave, iar organizația noastră își propune multe prin programele sale. Vrem ca oamenii să nu se simtă egoiști atunci când preferă să-și facă rău lor înșiși decât bine altora. Nimeni nu e obligat să trăiască mult, de ce să nu-și aprindă omul o țigaretă din oră-n oră? Omul are dreptul de a nu alege să reducă dimensiunea viciului său. Nu, domnule, omul năpădit de vicii nu este slab, ci doar un dulap încăpător. Toți cetățenii sunt plini de drepturi. Dumneata ai dreptul să trăiești de pe o zi pe alta, dânsul are dreptul să aibă câte mașini poftește. Dumnealui poate să fie mulțumit cu ce i se oferă, în timp ce dânsul are tot dreptul să hotărască cum și cât anume i se cuvine dumnealui să primească. Să fim cinstiți, săracul are tot dreptul din lume să se culce de foame și uneori chiar abuzează de el. De ce n-ar fi și bogatul liber să nu-i pese de lipsurile altora? Vedeți? toată lumea e mai plină de drepturi decât de necesități. Este o crimă să nu guști din paste în Italia, acolo pun și ou! Și e altceva, domnule, la ei cântă gâinile la mandolină și cocoșii clocesc idei. Plus că furculițele de-acolo au gust de căpșuni. Nu vă mirați, câțiva copii din România ar putea afla asta pe pielea lor, am înțeles că sunt câteva clinici medicale care chiar acceptă să-i trateze ca pe niște oameni, numai să achite integral costurile înainte de a începe tratamentul. Cineva spunea că cei din clasa muncitoare nu ar avea drepturi. Nu există așa ceva! Ei au dreptul penal și dreptul civil, amândouă parcă ar fi create special pentru ei, așa de bine li se potrivesc. De fapt și de drept, societatea modernă este orientată spre evoluție, așa am reușit să ne îndepărtăm atât de mult de responsabilități. Practic, singura datorie pe care o mai avem este la bancă. Și nu, nici măcar nu se află în cutia de valori sub formă de datorie morală. Dar oamenii pot să spună una și să facă alta, noi îi susținem, e dreptul lor, nu?

 

Sursă foto:

http://bit.ly/2lYOjJP

Concursul național de ambuteiaj artistic

desen-minimal

Auzi, eu înot în franceză de la patru ani, am și-o diplomă pentru trei vise consecutive în spaniolă, fără subtitrare. Am primit la Stockholm premiul de excelență pentru cea mai îngrijită cocoașă și ies bine în poze și cu ochii închiși. Arăt ca o cârpă umedă de la aplecarea pe care o am pentru arte atât de subtile că doar eu le pot confirma existența. Am patru personalități diferite de mine, asta înseamnă că pot să stau la patru birouri diferite în același timp. Hai, nu te supăra, așa vorbesc eu, de parcă aș avea de ce să te-ameninț. Uite, dacă vrei îți povestesc cum am ajuns să citesc în stele după amiaza. Abia mă întorsesem în țară, fusesem în vacanță să absolv o facultate, puteam s-o și absolvesc, dar n-aveam schimbat. Îmi făcuse o rudă de-a mea dintr-o viață anterioară o invitație, cică să vin negreșit unde-a picat cireașa aia amară din pom de n-a observat-o nimeni. N-am apucat să o întreb care era locul cu pricina, am luat primul avion personal și am tulit-o, și-așa întârziasem la o petrecere și mă plictiseam teribil. Am ajuns în locul în care visam să ajung când aveam insomnii, cu un decalaj de câteva cupe de înghețată – dobitocii de la aeroport n-aveau covor bej așa că am fost nevoită să închiriez din mers un sătuc de prin apropiere. Nu-i problemă, am fost bine primită. Tu știai că și țăranii au dreptul să respire? Mi-am dat seama de asta din prima, țoți răsuflau în timp ce alergau din calea avionului de parcă era obligatoriu ca ei să trăiască. Mi s-a părut cam nepoliticos și autoritar, dar de, eu eram oaspetele, ce puteam să mai zic? Bine, aș fi putut să le scot ochii că le-am asfaltat ulița instant, dar sunt o persoană de onoare, de data asta au scăpat cu un avertisment, o nimica toată, o taxă de drum pentru fiecare picior în parte. Serios, nu le-am făcut și pentru mâini, mă gândesc că dacă se îmbată la birt merg în patru labe prin șanț, nu pe drum, și n-ar fi etic. A, ghici cine m-a sunat cât am dat puțin ocol ca să se asfalteze ulița. Aia cu care nu mai sunt prietenă bună. Nu, că nu voia să ne împăcăm, m-a anunțat că e musai să ajung zilele astea la tribunal că cică se pronunță sentința. E, cum nu știi?! Am dat-o în judecată fiindcă și-a făcut unghiile la fel ca mine. Nici nu vreau să aud asta, le-am spus și judecătorilor, nu-mi pasă cât de mult durează să demonstrez că eu mi-am tatuat prima bișoni cu pălărie siclam pe unghii, important e să se întâmple cât mai repede. Deja au trecut zece ani și mi se pare suficient. Le-am și zis, ce-mi tot spuneți mie că nu se mai pot amâna alte procese, ce, am eu vreun magazin de dovezi și l-am uitat închis, sau ce? În fine, niște încurcă lume, o tot țineau pe-a lor, cu nu știu ce cazuri de executări și oameni scoși în stradă până la pronunțare, că n-au unde să mai intre și alte procese, că trebuie și ei să se odihnească o dată la zece zile, că numai eu am sute de astfel de acțiuni în instanță, că mai sunt destui asemeni mie, că mai sunt și alte probleme în oraș și că dacă nu-s ale mele nu înseamnă că nu sunt importante. Hii, tre’ s-o tai, trec prin Viena să-mi ridic clătitele, că se răcesc, și-apoi fug la miting. Nu se mai poate, domnule, cu hoții ăștia, trebuie să-i oprim! Cu oameni ca mine dăm înainte, că nu m-am școlit degeaba pe-afară ca să aduc știu-cum-ul în țară. Jos guvernul, jos hoția!