Ești prost. Ți-o spun fiindcă-mi ești prieten. Altfel, cel mai probabil n-aș fi fost atât de josnic încât să le-o spun altora, așa că aș fi ținut-o pentru mine. Te rog să închizi dulapul cu diplomele de premiant la fel de repede cum l-ai deschis, mi-e și jenă c-ai încercat să demonstrezi ceva cu lucruri care nu înseamnă nimic. Bine, te-nțeleg, ești prost de-a binelea și de-aceea ai făcut-o. Stai, nu trebuie să te superi! Pentru început va fi necesar sa te relaxezi, nu mai știe nimeni în afară de mine cât de prost ești de fapt. Ai putea totuși să apreciezi seriozitatea, toate astea ți le spun fără să mustăcesc, și sunt convins că așa voi fi până la capăt. În primul rând, cel mai prost ești pentru că acuzi nevinovați și în același timp te revolți împotriva singurului lucru împotriva căruia nu poți face absolut nimic. Nu, nu e vina țării în care te-ai născut pentru neajunsurile tale, fie că sunt de ordin mental sau material. Eu ți-am spus să te relaxezi, te sfătuiesc să te străduiești mai mult, nimeni nu e bucuros să afle că e inacceptabil de prost. Te înfurii pe mine că-ți spun toate astea lovindu-te cu vorba? În primul rând, mai am destule, sunt faptele tale și nu poți lupta cu vorbe împotriva lor, și-n al doilea rând, strămoșii efectiv te-ar pălmui.

Să zicem că l-aș putea aduce în fața ta pe unul dintre cei care și-au dat viața pentru pământul ăsta. El trăia alături de copii și soție, se zbătea pentru fiecare colț de pâine, la fel ca și tine. Într-o dimineață, câțiva inși în uniforme au venit și i-au spus că țara îl așteaptă să-și facă datoria, că dacă nu iese în întâmpinarea inamicului din tancuri, familia lui e foarte posibil să nu mai simtă aerul dulce al dimineților. Acuma, nu știu dacă tu te-ai fi gândit care e inamicul ăsta și de ce e supărat pe tine dinainte să te cunoască, dar cred că ai fi spus că ți-ai luxat piciorul la fotbal, dar că băieții cu care-ai jucat sunt teferi. Poate doar unul dintre ei are o mică întindere.  În schimb, flăcăul ăsta despre care-ți povesteam avusese și el tată, bunic, oameni care au făcut același lucru fiindcă gloanțele din pereții caselor și obuzele din grădină nu erau din jocurile de pe calculator cu care ai crescut tu. Și plecă bietul flăcău, știind că cele mai multe întâmplări de pe front nu se puteau povesti, dacă nu era deja înfiorător faptul că în dimineața aceea era posbil să fi avut parte de ultimele îmbrățișări din viața lui. Ce-a văzut și trăit el pe front n-o să-ți spun, am stabilit deja că-ți sunt prieten și nu se cade să te dojenesc până la extrem doar pentru că e revoltător felul în care gândești și te comporți, ci doar îndeajuns de mult încât să și acționezi la un moment dat. Cert este că sub iarba deasă pe care tu întinzi grătarul e foarte posibil să-și fi lăsat ultimele suflări, odată cu ultimele picături de sânge, unii dintre strămoșii sau camarazii flăcăului, sau poate chiar el. Cu siguranță că flăcăul chiar și-a strâns în brațe copiii, soția și mama pentru ultima oară. Acuma, privește-l în ochi și spune-i, așa nonșalant cum îți e felul, că tu trăiești în Românica. Hai, spune-i! Spune-i că tu te-ai obișnuit să iei în derizoriu patria mamă și că uneori crezi că cei mai superficiali dintre străini au dreptate când spun că suntem vai de noi. Aceiași străini nu numai că n-au pus piciorul aici, dar sunt și urmașii celor care au venit să-ți ia pâinea de pe masă, ca mai apoi să pretindă că ești înapoiat și prost crescut. Stai liniștit, poți considera că, din punctul acesta de vedere, nimic nu s-a schimbat: înainte luau aurul din casele boierilor, acum ți-l iau din pământ. Singura diferență, la acest capitol, desigur, e că tu nu numai că nu te opui, nu doar că nici nu le dai peste mână, ci îi ajuți să-l încarce pe vaporul lor. În fine, nu despre asta e vorba, ideea e că cei care aruncă cu noroi în noi nici nu se sinchisesc să vină să-și ia prada, trimit ”câinii”, ei au tras de la distanță, n-au treabă. Aici ești la fel de comod ca exemplele tale de ”succes”. Mai mult decât atât, dacă veneau aici, noi i-am fi pus la masă, că-i luam de oaspeți, nu de tâlhari. Aveau și ei ocazia să vadă că suntem oameni așezați, la locul nostru. Bun, acum mai privește-l o dată pe flăcău în ochi și spune-i că ai fi fost în stare să te bucuri dacă statul ți-ar fi dat liber de ziua armatei. Da, da, spune-i și că nu te-ai fi dus vreodată la mormântul vreunuia dintre ei, nici măcar la al bunicilor tăi în ziua aia. Ai fi blestemat drumarii și viața pe nu știu care rută spre destinații de vacanță. Ba l-ai mai fi și plesnit pe ăl mic că nu-i tace gura, deși tu ți-ai făcut datoria de părinte modern și i-ai pus tableta-n ochi. Te rog să nu omiți să-i spui nici că în timpul călătoriei ai fi spus de câteva ori că în afară așa ceva nu se întâmplă, că de-aia suntem unde suntem. Dar te rog să nu-i pomenești nimic de faptul că ai fi vizitat doar cârciumile și în nici un caz vreun loc încărcat de istorie sau tradiție, că s-ar supăra teribil. Acum e vremea să-l lăsăm să se-ntoarcă la cele veșnice, să aibă pacea și liniștea pentru care a fost nevoit să-și dea sângele. Noi ne-om întoarce ușurel la ale noastre. Apropo, știai că Halep a zis că e obosită și nu mai participă la nu știu ce turneu? Serios, chiar dacă riscă să piardă nu știu ce poziție fruntașă într-un clasament pe care sper că-l fac niște foști sportivi. Ai văzut că știi? Gata, ți-ai făcut datoria de român, te-ai uitat la sport. Oricum, am impresia că timpul ăsta fuge de noi, ție nu ți se pare? Nu e vreme nici de gătit, așa-i? Regretabil e că cea mai mare producție a lumii o reprezintă la ora actuală deșeurile. De fiecare dată când mănânci mâncare ambalată sau preparate pe fugă îți bați joc de copacii care ți-au dat umbră. Ca să nu mai zic de aer, că poate-l confunzi cu aerele și zici că și-așa e prea mult. A, nu-i problemă, sună la pizza, e-n regulă, acum chiar n-avem vreme de gătit ciorbă, sunt multe de lămurit cu privire la comoditatea ta devreme ce nu se rezumă la a fi numai mentală și fizică. Îți dai seama că tu te duci cu mâinile-n buzunar la cumpărături? Îți imaginezi că tu primești o pungă pentru o amărâtă de legătură de morcovi? Nu ți-e puțin jenă să te duci la piață ca la restaurant, doar cu portofelul? Cât gunoi să mai înghită și pământul ăsta? Chiar nu-ți dai seama că prin felul în care te comporți demonstrezi și că nu știi să-ți iubești copiii? La ce bun că te zbați să-i școlești când ei au mizerie-n aer și-n cap? Dar de, acuma te-ai obișnuit să iei mașina și când duci gunoiul și gata. Să zicem că cu gunoiul te-ai mai împăca cumva, dar cu ploaia nu-i chip, așa-i? Unde sunt, domnule, vremurile alea în care atunci când ploua luai umbrela, nu mașina. Ce contează că ăla mic are tot ce și-ar dori în materie de jocuri și jucării dacă tu nu-i citești povești? Reține, ăsta e primul mod de a-i refuza dreptul la copilărie. Cum să nu-l poarte basmul pe aripile lui, arătându-i câte și mai câte, dându-i povețe și învățându-l că orice e posibil? Cum e posibil să-i interzici cele mai frumoase imagini din viața lui, cele pe care el singur și le coase în imaginație? Ăsta-i tărâmul unde se va refugia când va deschide ochii larg în fața lumii ăsteia nebune, de-aici își va lua puterea de a o lua de la capăt chiar și-atunci când credea că e pierdut. Ești imbecil. Nu e cel puțin absurd că mașinile stau în fața blocului și copiii se joacă la margine de stradă, în țarc? În fine. Trebuie să te felicit că ai rezistat până acum, mi-aș fi închipuit că o să argumentezi zgomotos, să zbieri pe ici, pe colo. Oricum, să știi că dacă te mai văd uitându-te la filme în metrou o să te-abonez la coșmaruripersonalizate.ro. Nu zic acuma să visezi cu ochii deschiși, dar nici să ofilești clipele cu efecte la fel de speciale ca zgomotul de bormașină. Capul e și el unul, nu-l poți bombarda toată ziua cu informații fără să apară și urmări. Dă-i cu știri, dă-i cu muzică, și la final de zi ai în cap orice în afară de idei personale. Fie și-așa, dar să nu te plângi apoi că dacă-ți dărâmă vântul crucea s-a zis cu însemnătatea ta pe planetă.

– Să știi că se găsesc lucruri interesante la tot pasul, ideea e să știi să alegi.

– Ia uite, avem și glas, și pe lângă asta și-un tupeu mai mare decât propriile iluzii. Păi cum cutezi, amice, să spui despre lucruri că-s interesante din moment ce eram la capitolul utilitatea existenței individului? Și-n plus, să alegi nu e o idee, e o acțiune!

– Eu am spus că ideea constă în știința, priceperea de a alege.

– Dacă n-ai fi început argumentul cu persoana ta, jur că te-aș fi lăsat să continui până în punctul în care ce spuneai făcea cu adevărat sens. Dar vreau să știu care e poziția ta cu privire la ce-am spus mai devreme.

– Ai vorbit despre multe, mi-ar fi aproape imposibil să le dezbat pe toate aici, acum.

– Da, desigur, de parcă ți-aș fi cerut asta, și de parcă totul se rezumă la timp și spațiu. Deci, e așa cum se vede din exterior sau nu?

– Să zicem că, în mare parte, da. Însă tonul tău pare al cuiva care mai mult a văzut decât a participat la cele întâmplate. Adică, pe scurt, e unul de observator. De pe tușă totul pare mai ușor…

– Să știi că oricine poate fi obraznic. Și să-ți mai intre ceva-n cap, faptul că tratezi chestiuni alarmante cu un calm aparent nu te face mai rațional, poate doar puțin mai nepăsător. Mai ales că, din postura asta de observator, am putut analiza discursul tău și n-a reieșit de nicăieri o soluție la problemele reale indicate anterior. Se pare că e mai interesant să folosești stăpânirea de sine pentru explicații și replici, ceea ce nu poate fi o atitudine de om pus pe fapte. Pe scurt, idiotule: în timp ce tu ești preocupat să-ți umpli timpul cu nimicuri, realitatea se schimbă cu o viteză care ne va lăsa pe toți în urmă. Te bucuri că tâmpenia asta de tehnologizare te-ajută să fii mai comod? Că nici ușile nu se mai deschid apăsând pe clanță, scutindu-ne de un incredibil efort? Ți se pare normal să aibă chiar și săpunul buton? Robotizarea nu înseamnă progres, ci distrugere. De ce nu e bine să facă o mașină într-o oră cât ar face o sută de oameni într-o lună? Fiindcă puterea de regenerare a naturii ține cont de un principiu fundamental al vieții: toate la timpul lor. Mi se pare mie sau natural și firesc nu sunt întâmplător sinonime? Nu, nu poți avea roșii iarna, e ca și cum te-ai aștepta să primești în iulie cadoul de Crăciun, sau ca mărul să fie copt înainte să uzi livada. Nu e în firea lucrurilor să vină vara când ai tu chef. Uite, acest ”eu pot” al omului imbecilizat de științificul amor propriu ne-a adus într-o situație inacceptabilă: nu este cel puțin ridicol faptul că laptele are termen de valabilitate șase luni iar farfuria e de unică folosință? Cum, laptele ține mai mult decât farfuria în care-l mănânc?

– Nu te obligă nimeni să-l cumperi.

– E-adevărat, dar însuși faptul că există o asemenea absurditate e absolut revoltător.

– Orice-ar fi, trebuie să recunoști că tehnologia înseamnă și eficiență, cel puțin în agricultură…

– Consideră că te-am plesnit. Cum să preferi să otrăvești pământul când sunt atâtea brațe care pun mai mult pariu decât osul la treabă? Orice ierbicid omoară plantele din afara culturii pe termen scurt, la prima ploaie, hop – iar buruiana. Care, dacă nu știai, în cea mai mare parte are uz medicinal. Păi cum să nu fie puternică o plantă care n-a putut fi înlăturată de milenii întregi? Și-n plus, ea e și hrană pentru alte animale, deci nu se justifică să-i declari război cu atâta înverșunare. Și în nici un caz unul chimic.

– Of, greu e și cu conservatorismul ăsta, păi ce facem, ne întoarcem în neolitic?

– Da, dacă acolo regăsim sensul, desigur. Oricum, replica asta s-a mai zis, vezi că gândești cu părerile altora și nu cu capul tău? Și nu e nimic conservator în ce spun, e vorba de bun simț. E inimaginabil cum într-o lume în care existența lui Dumnezeu e pusă sub semnul îndoielii pe criterii de rațiune se poate strânge atâta absurditate la orice pas.

– O fi cum spui tu, dar nu-i poți impune omului ce să creadă.

– Tocmai, o mare parte din atei dogmatizează ”libera lor cugetare” prin jigniri aduse celor care se simt bucăți mici dintr-un întreg. Practic, acei atei sunt mai mult absolutiști decât liber cugetători, căci nu-i dau voie celui de lângă ei să se exprime fără să-l desconsidere. Dar nu e cazul să avem o discuție amplă pe subiect. Pentru mine e clar că oamenii fără nici un Dumnezeu sunt predispuși din a face din ei înșiși unul. E aproape imposibil să fii și recunoscător și mândru în același timp.

– Totuși, nu poți să negi progresele umanității.

– Dar cine a zis că nu există oameni de toată isprava? Dar una e să creezi o formulă pentru apă și alta e să te comporți de parcă tu ai inventat-o. Spune drept, plătești pentru apă? Atunci să ți se arate brevetul! Susțin ideea că apa e neprețuită și că e bine să coste bani, dacă asta e singura metodă prin care se poate reduce risipa. Însă e inadmisibil să suferi de sete dacă nu ai cu ce s-o plătești. Una e să nu lași apa să curgă cât timp freci dinții și alta e să n-ai o cișmea în oraș. Nu poți interzice dreptul la viață, căci fără apă cum ai putea să trăiești? În fine, poate că se poate face o paralelă între oameni și buruieni, și ei sunt mai utili și mai valoroși decât par. Și ei ajung să se descurce cu bine într-un mediu ostil. La fel ca și ele în fața otrăvurilor, căci vieții nu i te poți opune.

– Păi, ori e bine să coste apa, ori nu?

– Ascultă, impertinentule, dacă ţi-e lene să ţii firul unei discuţii, n-o mai purta.

– Eu nu ţin neapărat să vorbesc, cel puţin nu cu tine.

– E şi normal, e mai uşor să te-ntorci la dialogurile călduţe despre nimicuri, acolo nu eşti nevoit să te simţi ca un nemernic (chiar şi pentru puţină vreme, până când vei reîncepe să te minţi cu obişnuitele justificări).

– Şi ce-aş putea eu să fac, cum aş putea eu să schimb lumea?

– Observi cum aduci în peisaj un scenariu imposibil când e vorba să faci tu ceva? Ţi-a zis cineva că toată responsabilitatea atârnă pe umerii tăi? În nici un caz, dar pe bucăţica ta poţi să-ţi faci treaba ireproşabil. Ai putea să începi prin a renunţa să mai fii comod – şi-n gândire, şi-n purtare. Comoditatea e un soi de egoism elaborat. Uite, exemplu concret: cât timp aştepţi să ajungă mâncarea gătită de alţii ai putea să ţi-o faci singur. Nu doar că ai face ecnonomii şi ai mânca mai bine, dar nu s-ar mai consuma inutil nici combustibil şi nici n-ai mai încuraja o întreagă industrie bazată pe lene. Din fericire lumea din jur e doar o reflexie a caracterului nostru, deci se poate schimba, îmbunătăţi.

– Nu cumva ai o fixaţie pe subiectul cu mâncarea?

– Aş zice să fii mai atent la ce poţi face mai bine decât la ceea ce ţi-e mai uşor să crezi. Mâncarea, domnule, asta-i prima grijă, că doar foamea ne poate arăta cât de oameni suntem. Da, în munca cu mâna, acolo stă rostul ei, ea însuflețește obiectele şi ne face să merităm recolta. Poate că şi de aceea oamenii înlocuiesc obiectele din jurul lor cu atâta lejeritate, în loc să le repare, pentru că cele mai multe dintre ele au fost făcute de maşinării. Ele n-au cum să pună suflet în ceea ce fac. Ele n-au suflet. Îmi pare rău dacă-ţi pare atât de greu să faci cu drag orice, dar chiar nu e. Ai putea din când în când să mergi alături de cei care se duc la muncă la cinci dimineaţa, te vei putea pune mai uşor în locul lor şi vei înţelege cum te poate înăspri viaţa grea. Mai treci pe la cizmar de-ţi repară ciubotele, înainte să le arunci, aşa vei învăţa că nimic nu e pierdut înainte de a încerca totul.

– Am să încerc…

– E tot ce-ţi cer. Şi-acum te las.

– A fost o-ntreagă goană de cuvinte. Trebuie să mărturisesc că pe parcurs am fost destul de neîncrezător în privinţa bunelor tale intenţii, nu mă gândeam că un apărător al bunei cuviinţe te poate apostrofa.

– Până nu-l scuturi puţin pe om, nu scapi de prejudecăţi. S-or ţine bine şi ideile fixe, dar se clatină uşor în faţa bunului simţ.

– Totuşi… Aş vrea să ştiu cine eşti.

– Aş fi putut fi dezamăgirea a tot ceea ce ţi-ai dorit să ajungi, dar deocamdată sunt doar gândul pe care ai refuzat destul să îl asculţi.

Sursă foto:

http://bit.ly/2jLNfZk