Iartă-mă, om drag, dar eu nu pot apărea decât aşa cum sunt. Eu arăt tot ce simt, aşa mă exprim şi numai faptele vorbesc despre mine, n-am nici discurs, nici tonalitate, dar mă fac înţeles întotdeauna. Eu cânt din culori şi pământul mă ascultă de fiecare dată. Sunt liber şi fericit că am ales să fiu ceea ce sunt. Mai întâi ascultă şi apoi vei şti exact ce să spui, înainte de toate mulţumeşte, şi vei găsi o cale de a le fi de folos celor cărora vrei să le fii recunoscător.

– N-am să-ţi pot mulţumi niciodată îndeajuns, dar îmi stă în putinţă să trăiesc pentru curăţenia cu care m-ai înzestrat. Cât de mult poţi însemna, când fără tine n-ar fi putut exista nimic!? Ai născut viaţa cu un zâmbet care a zburat peste tot. Aşa a-ncolţit lumea. Însemni totul pentru noi şi nu te vei alege niciodată cu nimic. Rostul tău e fericirea noastră, iar clipa înfloririi noastre e fericirea ta. Deşi perfecţiunea înseamnă echilibrul total, iubirea nu cunoaşte margini. Da, se poate merge mai departe de împlinire, deplinătate, întregime, desăvârşire. Aşadar se poate ca necuprinsul să fie un întreg, fiindcă-i pătruns cu mintea, dar întinderea unui suflet este o călătorie care nu va cunoaşte în veci sfârşitul, căci calea simţămintelor se construieşte continuu, altfel unirea clipelor ar avea nevoie de o pauză. Eu nu pot să-mi închipui viaţa fără vânt, fără suflarea vieţii, fără apă, sângele ei, fără cer, oglinda ei, fără pământ, punctul ei de sprijin. Tu eşti chipul tuturor minunilor strânse laolaltă. Părul tău e o înlănţuire de câmpii înflorite, inima ta e cea care le impulsionează pe toate celelalte. Albastră ca cerul, înflorită ca o inimă ce îmbrăţişează cu-ale ei petale, verde ca o speranţă vie, profundă ca o simfonie, închegată din părţi mai mici precum armonia: ea e tot ce-am putut creşte mai frumos. Ţi-o dăruiesc ţie, mamă. Mama e una singură, iar tu eşti aceea pentru toţi.

Mulţumim doamnei Janeta Sănduţu pentru fotografie.

Sursă foto:

http://on.fb.me/1SfHfUR