În zgomotul orașului, împânzit de claxoane și sirene, de taclale și opinii, crește un nor de pâclă care cuprinde conștiințe adormite de himere, amorțite de compromisuri.

Pavajul arată ca un monument al onoarei decăzute din dreptul de a se manifesta, pusă chiar de către foștii ei posesori sub tălpile indiferente care o strivesc la fiecare pas. Bucată cu bucată, fiecare fărâmă de cinste s-a desprins din ființa umană și a ajuns parte din drumul ei spre declin.

Umbre se mișcă printre rafturi pline, într-o coregrafie a existențelor golite de sens. Printre gunoaie, respectul și bunăvoința ard mocnit, scoțând un fum roșu, subțire.

În magazin e coadă la aparatul de colectare a sticlelor de plastic. Afară, cete întregi de oameni cotrobăie prin coșurile de gunoi după ele. Nimeni nu le observă, pâcla a ajuns până în interior. Cei de la coadă au venit cu sticlele de acasă; cască plictisiți, neștiind că într-o zi, de vor ajunge să caute în gunoi după ele, nu vor mai da de onoarea pe care au aruncat-o, căci a intrat de mult în pământ.