Corul către Deianira, care nu avea nici o veste de la soţul ei (Heracles) plecat departe de casă de mai mult de un an:
Ascultă: nu-ţi pierde tu dulcea nădejde,
Căci fiul lui Cronos, prea marele rege,
Mai marele lumii, el nu-i dăruit-a
Pe oameni cu-o viaţă lipsită de-amaruri;
Căci fieştecăruia scrisă-i odată
Răstriştea şi iar, altă dată, huzurul,
Aşa cum pe bolta cercească se-nturnă
Întruna şi stele Ursei cea mare.
Nimic nu-i statornic: nici noaptea-nstelată,
Nici soarta haină şi nici bogăţia.
S-abate din nou sărăcia… şi iarăşi…
Vremelnice-s toate pe lume… Regină,
Nu-ţi pierde nădejdea! Ascultă-mi povaţa,
Şi-n greaua răstrişte, în fiece clipă,
Aceste-adevăruri păstrează-le-n suflet,
Păstrează-ţi nădejdea! Căci cine vreodată
Văzut-a pe Zeus uitându-şi copiii?
Deianira:
Ţi s-o fi spus de ce mă zbucium eu atât;
De asta-ai venit – socot. O, fie-ţi dat
Nicicând să-nduri ce-ndură sufletu-mi! Căci azi
Tu încă n-o poţi şti; în tinereţe-aşa-i!
Căci tinereţea are raiul ei: nu-l bat
Furtunile, nici ploile, nici arşiţa;
Ea zburdă-n bucurii şi-şi toarce firu-aşa
Pân’ce fecioarei i s-a spus femeie. Ah!
Abia atunci, ştiind ce-s nopţile de griji
Şi frământări, va tremura şi pentru soţ,
Şi pentru-odraslele-i. Şi când îşi va vedea,
Ea însăşi, soarta ei, va înţelege-atunci
Tot chinul meu… Ce suferinţe-am îndurat!
Fragment cules din Trahinienele, opera lui Sofocle, poet grec născut în anul 496 î. Hr. El a pus bazele tragediei clasice greceşti împreună cu Eschil şi Euripide. Fragmentul a fost preluat dintr-o ediţie a bibliotecii pentru toţi, apărută în anul 1965 sub tiparul Combinatului Poligrafic “Casa Scânteii” – Bucureşti. Redactor: Ion Acsan, Tehnoredactor: Ion Tudor.
Sursă foto:
laizvor.com 