
Când ai ca reper veșnicia, nu te pierzi așa de ușor în lucruri pe care vremea le mătură precum vântul firul de praf. E frumos când copiii învață că mai presus de rațiune e dragostea desăvârșită, aceea care vede și simte dincolo de acum, care tinde spre totdeauna.
Nici un act de măiestrie, de orice natură ar fi el, nu poate atinge măreția iubirii depline, fiindcă ea va avea întotdeauna mai mult sens decât orice argument, nefiind pornită dintr-un motiv, ci fiind rodul unei dăruiri cultivate în permanență. Profunzimea sentimentului curat tinde spre ”sus infinit”.