O poveste scrisă cu propria viaţă. Modelul sacrificiului ţesut pe asfaltul rece cu roţi neînsufleţite şi paşi indiferenţi. Stilul îmbină tragedia unei fiinţe blânde şi firave, căzută la picioarele oamenilor cu inocenţa pierdută şi dreptul la proprietate însuşit, şi romantismul iubirii ei pentru destinul care o sfinţeşte, dăruindu-i prilejul sacrificiului suprem. Fiinţa suavă a trecut prin focul arşiţei, prin neîndurarea furtunilor, s-a născut din iubire şi a sfârşit pentru ea. S-a stins cu greu şi dureros, venele i-au fost zdrobite una câte una, bucată cu bucată, şi, chiar şi-aşa sfârtecată, a rămas totuşi întreagă. N-a ţipat, nu s-a tânguit, doar a-ndurat şi a sperat că totul se va termina cu bine. Clipele acestea i-au fost un chin în tăcere sub gălăgia de glasuri care cer orice numai să primească. S-a făcut una cu pământul şi, sfâşiată din toate părţile, a fost ea însăşi până la sfârşit; nimic n-a putut să rupă ceea ce a trăit în ea atât de minunat. Era atât de frumoasă că n-a putut fi desfigurată, oricât de mult ar fi fost lovită. Aşa a pornit spre infinit, cu paşi mărunţi. Era atât de frumoasă…