Corul către Deianira, care nu avea nici o veste de la soţul ei (Heracles) plecat departe de casă de mai mult de un an:

Ascultă: nu-ţi pierde tu dulcea nădejde,

Căci fiul lui Cronos, prea marele rege, 

Mai marele lumii, el nu-i dăruit-a

Pe oameni cu-o viaţă lipsită de-amaruri;

Căci fieştecăruia scrisă-i odată

Răstriştea şi iar, altă dată, huzurul,

Aşa cum pe bolta cercească se-nturnă

Întruna şi stele Ursei cea mare.

Nimic nu-i statornic: nici noaptea-nstelată,

Nici soarta haină şi nici bogăţia.

S-abate din nou sărăcia… şi iarăşi…

Vremelnice-s toate pe lume… Regină,

Nu-ţi pierde nădejdea! Ascultă-mi povaţa,

Şi-n greaua răstrişte, în fiece clipă,

Aceste-adevăruri păstrează-le-n suflet,

Păstrează-ţi nădejdea! Căci cine vreodată

Văzut-a pe Zeus uitându-şi copiii? 

Deianira:

Ţi s-o fi spus de ce mă zbucium eu atât;

De asta-ai venit – socot. O, fie-ţi dat

Nicicând să-nduri ce-ndură sufletu-mi! Căci azi

Tu încă n-o poţi şti; în tinereţe-aşa-i!

Căci tinereţea are raiul ei: nu-l bat

Furtunile, nici ploile, nici arşiţa;

Ea zburdă-n bucurii şi-şi toarce firu-aşa

Pân’ce fecioarei i s-a spus femeie. Ah!

Abia atunci, ştiind ce-s nopţile de griji

Şi frământări, va tremura şi pentru soţ,

Şi pentru-odraslele-i. Şi când îşi va vedea,

Ea însăşi, soarta ei, va înţelege-atunci

Tot chinul meu… Ce suferinţe-am îndurat!

Fragment cules din Trahinienele, opera lui Sofocle, poet grec născut în anul 496 î. Hr. El a pus bazele tragediei clasice greceşti împreună cu Eschil şi Euripide. Fragmentul a fost preluat dintr-o ediţie  a bibliotecii pentru toţi, apărută în anul 1965 sub tiparul Combinatului Poligrafic “Casa Scânteii” – Bucureşti. Redactor: Ion Acsan, Tehnoredactor: Ion Tudor.

Sursă foto:

http://bit.ly/1RYA56A