Între asfalt și beton stătea un firicel de praf,  nici unul nu putuse să-l dea la o parte. A venit acolo călare pe vânt, și cât cei doi erau ocupați să hotărască unde se sfârșește unul și unde începe celălalt, el i-a croit ei drumul pe care nu se puteau rătăci niciodată, chiar dacă aveau să meargă la nesfârșit pe el. A așteptat-o sperând și a cunoscut-o cu ochii închiși. Apoi, când a văzut cine i-a umplut îmbrățișarea de fericire, firicelul de praf a căzut pentru totdeauna la picioarele ei. Iar ea, regina nopților cu străluciri de stele, îi luminează zilele pe care el singur a ales să nu le mai vadă niciodată, pentru ca, în acea bună zi, s-o poată întâlni.