Liniştea poate fi deplină şi în plin vacarm. Ea nu provine din lipsa sunetului, ci din echilibru, din iubire. Numai deschiderea sufletului poate înfăptui unirea cu universul. E nevoie să deschizi uşa unei încăperi imense pentru a putea primi înăuntru esenţa armoniei nemărginite.

Trei destine pe un fir de şanţ sau destul loc sub soare într-un semicerc de nouă centimetri. Şi noi, care nu ajungem la înălţimea copacilor nici fizic, cutezăm să declarăm cu neobrăzare: sunt prea mulţi oameni, prea mulţi fazani, prea multe vulpi, prea multe lăcuste, prea mulţi dihori. Nici o altă vieţuitoare de pe planetă nu ar putea-o considera pe alta dăunătoare, dimpotrivă, ea ştie că undeva o altă existenţă depinde de ea.

Să privim de sus perfecţiunea ne poate da încredere, dar e mai important să căpătăm curaj pentru a ne ridica faptele la nivelul ei.

Patru roţi, două picioare şi crengi pentru-mbrăţişare.

Oamenii merg înainte, copacii tot în sus.