pamflet online

Distribuție fără contribuție

/ Mladin Slovanic / 7 Comments

Deci joc de zici că nu-i adevărat. Dacă n-aș fi eu, ar fi scoase la vânzare toate scenele din lume. Roluri mari, domnule, roluri mari. Bine, mi se trage și de la rulourile bunicii, uite-așa, cât încheietura mâinii le făcea. Am debutat ca sughiț, toată lumea mă știa, eram inconfundabil. Însă de departe cel mai bun rol al meu a fost cel al unui nas înfundat, într-un spectacol de o justă profunzime. Bine, am avut și șansa de a colabora cu regizori din noul val, ceea ce m-a adus în fața unor experiențe nemaiîntâlnite. Spre exemplu, anul acesta a avut loc primul spectacol printre scaunele din sală, iar publicul a stat pe scenă. Cine și-ar fi închipuit că arta teatrală poate ajunge la un asemenea nivel? Ca să nu mai spun că cel mai mare succes l-am avut cu piesa ”Ușa-nchisă”. Spectacolul s-a jucat de fiecare dată cu ușa încuiată și nimeni nu a avut voie în sală. Succesul a avut un răsunet așa de mare că a trebuit să mutăm clădirea teatrului cu totul pe o colină pustie, aplauzele erau asurzitoare. Imediat ce am ajuns acolo cineva a scos boxele din priză și totul a revenit la normal. Am scris și câteva cărți, m-am gândit să fac ceva ca să nu mă mai ia somnul când citesc. Bine, nu am pretenții de scriitor, eu sunt vizionar la bază, la mijloc pilduitor de zei și pe deasupra mai sunt și premiat. Am luat și premiul Popel pentru cifrelatură, plecasem să-mi fac un sendviș, și dacă tot era în drum, am luat și premiul. M-am și mirat că l-am găsit din prima, era lângă muștar și mie-mi place mai mult să m-aud vorbind. Întorcându-mă la regie, că tot am pomenit de ea mai devreme, trebuie să vă spun că am lucrat cu profesioniști în toată regula, de la ei am învățat că fără un delfin viu pe scenă n-ai cum să vorbești despre frumusețea mării. Costuri mari pentru idei mici, ar zice unii, dar să știți că a fost dat un decret de lege prin care orice opinie legată de un act cultural (și nu numai) să fie emisă de către o persoană implicată, altfel se consideră o critică nejustificată și condamnabilă. Una peste alta, vă spun, nici nu e nevoie să mă vedeți jucând ca să vă dați seama că sunt un actor desăvârșit, e suficient să-i ascultați pe cei care mă laudă. Acum am un nou proiect semnat de cine avea pix la el în momentul ăla, ceva fabulos! Scaunele din sală sunt orientate spre ieșire și spectatorii sunt liberi să-și închipuie ce vor. Nu există scenariu, decor, scenografie, act artistic, lucruri din astea depășite. Publicul trebuie numai să vină la timp. Este un proiect în care cred foarte mult, el însuși mi-a promis că o să iasă super. Înainte să închei, doresc să vă invit la magazinul meu de citate colorate. Practic, e vorba despre un bol cu mai multe cuvinte pe care cu toții le-am rostit cândva, sau cel puțin le-am gândit. Este responsabilitatea fiecăruia să-și aleagă din urnă cuvintele și să le lege în felul în care le-a rostit. Uitasem să precizez, intrarea este liberă pentru câini de nevăzători, deoarece nu au voie înăuntru. Puteți veni și cu înghețată dacă o lăsați la noi în congelator și plecați. Și pentru că ați fost atât de simpatici și m-ați ascultat până acum, vă ofer două bilete la premiera piesei ”Un sac de aplauze”, în care rolul principal e jucat de secundar, iar cel secundar de minutar. Vă costă o sută optzeci și patru de lei fără taxa pentru valoare, deocamdată nu poate fi adăugată.

Sursă foto:

http://bit.ly/2maIsVH

Serviți o cafteluță?

/ Mladin Slovanic / 1 Comment

Curtea Internațională a Drepturilor omului condamnă comportamentele deviante ale celor care solicită un loc de muncă pentru a-și întreține familia, este inadmisibil ca un om care muncește deja să intre în contact cu asemenea informații care îi pot deregla starea de comuniune cu frișcă. Acel om are dreptul de a se gândi la planificarea vacanței și nu la câte înghețate vede un copil la alții până ajunge să mânânce și el una. Zilnic se săvârșesc josnicii grave, iar organizația noastră își propune multe prin programele sale. Vrem ca oamenii să nu se simtă egoiști atunci când preferă să-și facă rău lor înșiși decât bine altora. Nimeni nu e obligat să trăiască mult, de ce să nu-și aprindă omul o țigaretă din oră-n oră? Omul are dreptul de a nu alege să reducă dimensiunea viciului său. Nu, domnule, omul năpădit de vicii nu este slab, ci doar un dulap încăpător. Toți cetățenii sunt plini de drepturi. Dumneata ai dreptul să trăiești de pe o zi pe alta, dânsul are dreptul să aibă câte mașini poftește. Dumnealui poate să fie mulțumit cu ce i se oferă, în timp ce dânsul are tot dreptul să hotărască cum și cât anume i se cuvine dumnealui să primească. Să fim cinstiți, săracul are tot dreptul din lume să se culce de foame și uneori chiar abuzează de el. De ce n-ar fi și bogatul liber să nu-i pese de lipsurile altora? Vedeți? toată lumea e mai plină de drepturi decât de necesități. Este o crimă să nu guști din paste în Italia, acolo pun și ou! Și e altceva, domnule, la ei cântă gâinile la mandolină și cocoșii clocesc idei. Plus că furculițele de-acolo au gust de căpșuni. Nu vă mirați, câțiva copii din România ar putea afla asta pe pielea lor, am înțeles că sunt câteva clinici medicale care chiar acceptă să-i trateze ca pe niște oameni, numai să achite integral costurile înainte de a începe tratamentul. Cineva spunea că cei din clasa muncitoare nu ar avea drepturi. Nu există așa ceva! Ei au dreptul penal și dreptul civil, amândouă parcă ar fi create special pentru ei, așa de bine li se potrivesc. De fapt și de drept, societatea modernă este orientată spre evoluție, așa am reușit să ne îndepărtăm atât de mult de responsabilități. Practic, singura datorie pe care o mai avem este la bancă. Și nu, nici măcar nu se află în cutia de valori sub formă de datorie morală. Dar oamenii pot să spună una și să facă alta, noi îi susținem, e dreptul lor, nu?

 

Sursă foto:

http://bit.ly/2lYOjJP

Ecuația necunoscutei fatale

/ Mladin Slovanic / 8 Comments

x

Bună ziua, noi cercetări au fost efectuate în cazul tânărului de perspectivă găsit fără suflare în locuința sa săptămâna trecută. Conform specialiștilor de la crimă organizată, morcovul găsit în mâna tânărului nu este un simbol al vreunui cult satanic, fapt confirmat și de Wikipedia. Mai mult decât atât, tânărul se pare că avea preocupări culturale, studia foarte mult lucrurile despre care se spune că sunt interesante și importante. Ciupel Trifoiu era un tânăr la locul lui, așa ne-a spus chiar și colegul lui de bancă din liceu. ”Îmi amintesc că-mi spunea des : am morcovul, dacă mă ascultă la chimie chiar dacă am două note?” , ne-a declarat tânărul, ajuns aproape adult, printre lacrimi. Ele puteau fi de crocodil, dar până nu-i va măsura cineva lacrimile, nu ne putem da seama dacă chiar așa erau. Mai există și problema vârstei, ce tip de crocodil era, matur sau pui, nu putem să lansăm opinii fără o bază reală, avem o responsabilitate față de cei care ne urmăresc zi de zi. În altă ordine de idei,  vecinii nu au auzit nici un zgomot din apartamentul lui de când s-a mutat în bloc, cu excepția zilei când a primit niște ochelari virtuali care-l ajutau să-și închipuie că se bucură, atunci a scos un chiot de s-a auzit și la P3, unde, din câte se spune, la etajul unu stă un domn care a aflat în somn că în interiorul lui se află închisă o doamnă. Știrea nu a fost încă verificată, însă poliția și procuratura au intrat pe fir și sperăm ca în zilele următoare să aflăm și adevărul care ne interesează pe toți: cine e doamna aceea, de ce nu a țipat dinăuntrul individului când acesta se afla într-un loc public populat, dacă l-a văzut cineva pe respectivul încercând machiaj de sculptare, dacă nu îi este rușine de o doamnă când face baie dezbrăcat, dacă i-a oferit o floare de întâi martie, dacă a întrebat-o cum o cheamă înainte să se gândească dacă e cel mai bun lucru să se transforme în ea? Toate acestea și multe altele într-o ediție specială. Luăm un minut de publicitate și ne întoarcem la știrile care contează. A, era să uit, polițiștii au descoperit cauza morții lui Ciupel Trifoiu în istoricul accesărilor de pagini, se pare că tânărul căutase pe motoarele de căutare mai multe variante: îmi e foame? ce să mănânc, ce mănâncă un băiat de douăzeci și opt de ani, ce mănâncă un băiat de douăzeci și opt de ani din Ialomița, ce ar putea să mânânce un băiat de douăzeci și opt de ani din Ialomița? Cu ultimele puteri, după opt zile de căutări, băiatul a încercat o ultimă variantă: ce poate mânca Ciupel Trifoiu, bărbat de douăzeci și opt de ani, din Ialomița, strada Cunoașterii Online, bloc 22, scara Z, apartament 21, care a avut oreion la 4 ani. Internetul nu a generat nici un rezultat și tânărul a decedat în urma înfometării. Internetul este anchetat în stare de libertate, sub acuzația de omor din culpă. Părinții au suspectat că ceva este în neregulă fiindcă nu mai primiseră un ”îmi place” de la el de câteva zile. Îndurerați, aceștia i-au adresat internetului câteva cuvinte: ”Netule, îl cunoști de când era puștan, i-ai fost alături zi și noapte, tot ce știa, aflase de la tine, cum de nu l-ai ajutat și de data asta? Nu ai suflet dacă nu trimiți acest mesaj măcar unui prieten din listă”.

Concursul național de ambuteiaj artistic

/ Mladin Slovanic / 4 Comments

desen-minimal

Auzi, eu înot în franceză de la patru ani, am și-o diplomă pentru trei vise consecutive în spaniolă, fără subtitrare. Am primit la Stockholm premiul de excelență pentru cea mai îngrijită cocoașă și ies bine în poze și cu ochii închiși. Arăt ca o cârpă umedă de la aplecarea pe care o am pentru arte atât de subtile că doar eu le pot confirma existența. Am patru personalități diferite de mine, asta înseamnă că pot să stau la patru birouri diferite în același timp. Hai, nu te supăra, așa vorbesc eu, de parcă aș avea de ce să te-ameninț. Uite, dacă vrei îți povestesc cum am ajuns să citesc în stele după amiaza. Abia mă întorsesem în țară, fusesem în vacanță să absolv o facultate, puteam s-o și absolvesc, dar n-aveam schimbat. Îmi făcuse o rudă de-a mea dintr-o viață anterioară o invitație, cică să vin negreșit unde-a picat cireașa aia amară din pom de n-a observat-o nimeni. N-am apucat să o întreb care era locul cu pricina, am luat primul avion personal și am tulit-o, și-așa întârziasem la o petrecere și mă plictiseam teribil. Am ajuns în locul în care visam să ajung când aveam insomnii, cu un decalaj de câteva cupe de înghețată – dobitocii de la aeroport n-aveau covor bej așa că am fost nevoită să închiriez din mers un sătuc de prin apropiere. Nu-i problemă, am fost bine primită. Tu știai că și țăranii au dreptul să respire? Mi-am dat seama de asta din prima, țoți răsuflau în timp ce alergau din calea avionului de parcă era obligatoriu ca ei să trăiască. Mi s-a părut cam nepoliticos și autoritar, dar de, eu eram oaspetele, ce puteam să mai zic? Bine, aș fi putut să le scot ochii că le-am asfaltat ulița instant, dar sunt o persoană de onoare, de data asta au scăpat cu un avertisment, o nimica toată, o taxă de drum pentru fiecare picior în parte. Serios, nu le-am făcut și pentru mâini, mă gândesc că dacă se îmbată la birt merg în patru labe prin șanț, nu pe drum, și n-ar fi etic. A, ghici cine m-a sunat cât am dat puțin ocol ca să se asfalteze ulița. Aia cu care nu mai sunt prietenă bună. Nu, că nu voia să ne împăcăm, m-a anunțat că e musai să ajung zilele astea la tribunal că cică se pronunță sentința. E, cum nu știi?! Am dat-o în judecată fiindcă și-a făcut unghiile la fel ca mine. Nici nu vreau să aud asta, le-am spus și judecătorilor, nu-mi pasă cât de mult durează să demonstrez că eu mi-am tatuat prima bișoni cu pălărie siclam pe unghii, important e să se întâmple cât mai repede. Deja au trecut zece ani și mi se pare suficient. Le-am și zis, ce-mi tot spuneți mie că nu se mai pot amâna alte procese, ce, am eu vreun magazin de dovezi și l-am uitat închis, sau ce? În fine, niște încurcă lume, o tot țineau pe-a lor, cu nu știu ce cazuri de executări și oameni scoși în stradă până la pronunțare, că n-au unde să mai intre și alte procese, că trebuie și ei să se odihnească o dată la zece zile, că numai eu am sute de astfel de acțiuni în instanță, că mai sunt destui asemeni mie, că mai sunt și alte probleme în oraș și că dacă nu-s ale mele nu înseamnă că nu sunt importante. Hii, tre’ s-o tai, trec prin Viena să-mi ridic clătitele, că se răcesc, și-apoi fug la miting. Nu se mai poate, domnule, cu hoții ăștia, trebuie să-i oprim! Cu oameni ca mine dăm înainte, că nu m-am școlit degeaba pe-afară ca să aduc știu-cum-ul în țară. Jos guvernul, jos hoția!

Cerere în căsătorie

/ Mladin Slovanic / 10 Comments

buchet-de-flori-desen

Sunt nebun după tine – bine, și în fața ta, și în lateral, dar mai ales de-a dreptul. Aș fi nebun și dedesubtul tău, însă nu am primit aprobare pentru a săpa atât de adânc în inima-mi plină de tine. Te știu de când căutam să mă cunosc, totdeauna mi-ai fost alături. Uite, m-am așezat în gem de caise, în genunchi era prea convențional. De ce crezi că apari în toate poeziile mele? Niciodată n-am scris pe vreo foaie fără să te adaug și pe tine. Știi, nu știu ce m-aș face fără tine, probabil arheolog; aș dezgropa trecutul și l-aș reface bucățică cu bucățică doar ca să-ți semene leit. Iată, imaginea unei lumi perfecte! Am închiriat aleea asta ca să-mi pot exprima sentimentele în intimitate. Peste tot pe unde mă duc lumea mă-ntreabă de tine, cum să nu te prețuiesc mai mult decât viața însăși? M-am gândit bine, numai cu tine pot merge peste tot și tot timpul fără să mă plictisesc.

Și după ce-i spun toate astea voi porni curcubeul electric. Am repetat de patruzeci și patru de ori și acum o știu pe dinafară.

– Ce ziceți, domnule primar, am șanse să spună da?

– Cu toate că cererea în căsătorie e o certă declarație de dragoste, mă tem că este imposibil să te căsătorești cu numele dumitale.

– Ia te uită grozăvie!? Da’ cum vine asta? În lumea în care oricine poate pretinde dreptul de forma un cuplu și cu o verandă, dacă așa consideră că simte, dumneata îmi negi dreptul la fericire?

– Nici pe departe, domnule. Însă nu te poți căsători cu numele dumitale.

– De ce, dacă e tot ce-mi doresc?

– Pentru că ești deja căsătorit. Sfârșește pe cale amiabilă căsătoria încheiată acum opt ani și apoi te poți prezenta la mine.

– Asta e peste poate, nu mi-a călcat niciodată strâmb, ne-am înțeles nemaipomenit în toți acești ani.

– Și-atunci, de ce vrei să te recăsătorești, și mai cu seamă de ce cu propriul nume?

– Of, mă face să fiu convins că exist, să mă simt special.

– Bine-bine, dar dumneata ai un nume atât de comun.

– Nu asta e important, ci faptul că e al meu.

– Să zicem că aș putea încerca să te înțeleg, dar în privința căsătoriei nu pot face nimic până când nu vei deveni singur din punct de vedere civil. Trebuie să desfaci căsătoria încheiată cu doamna Mimi și asta e tot.

– Doamna? Dar nu e o femeie.

– E un bărbat? Dar cum a fost posibilă una ca asta?

– Nu, nici măcar. E vorba amorul propriu, așa-l alint eu: Mimi.

Balivernatorul de Plecația

/ Mladin Slovanic / 4 Comments

fiecare-si-sapa-groapa-cine-si-sapa-singur-groapa

Jur că n-am nici un fel de amestec, habar n-am unde face următoarea vizită. Eu sunt om de onoare, fac promisiuni numai dacă nu e nevoie de ele. Să-ți spun sincer, nu obișnuiesc să fac confesiuni decât în interes de serviciu. Încă de mic mi-am descoperit chemarea, mi s-a întâmplat să aud voci tocmai când puneam la murat gogonate. Toate mă strigau în cor, pe numele mic, fiindcă pe cel mare i-l dădusem unui amic să mi-l țină și plecase cu el. Bine, el zicea că mi-e văr, dar eu nu l-am crezut până când nu m-am întâlnit cu el la cimitir – mă privea sobru dintr-o poză mai veche. Toată ziua s-a purtat destul de rece cu mine, așa că n-am mai vorbit cu el de-atunci, el cu mine nu mai zic. Pe vremea aia eram BR pentru Finlanda și Suedia, zi de zi le povesteam oamenilor cât de inventive sunt popoarele acestor două țări. Spre exemplu, finlandezii sunt primii din lume care au construit un sistem ce transformă o declarație într-un record mondial. Sistemul nu numai că este invizibil, dar a și fost testat de mai mulți oameni de știință care încă nu s-au născut, și care, conform aceleiași surse, au obținut progrese inimaginabile în domenii pe care nu oricine le poate stăpâni. În schimb, suedezii nu s-au lăsat mai prejos și au fost singurii care au reușit să numere corect până la infinit, din 3,2 în 3,2. Știrile au fost de un succes teribil, toți capsecii au suflat în foaia virtuală de zici că era goarnă, nu alta. Ce de mai ecou! Așa am fost proclamat Balivernator Senior de relații pudice și interfasonale. Mai multe ponoase am tras câtă vreme am fost Balivernator Regulat pentru Casa de Ajutor Echivoc. Adică am dus-o bine cât eram la biroul central, pe urmă am fost detașat fiindcă eram prea relaxat. În sfârșit, faceți cum credeți, le-am zis, că și eu cred ce fac, altfel n-aș spune ce n-a văzut realitatea nici în filme sf. Aș putea să-ți spun mai multe despre mine, dar în fine, asta-i altă poveste. Madam Răposelia trebuie să sosească din clipă-n clipă, eu zic să nu ții neapărat s-o cunoști personal. Mă uit la tine, te văd tânăr, nu cred că are în plan să-ți facă vreo vizită. De când sunt Balivernator de Plecația am rău de-adâncime. Ca să nu mai zic că vara, când e vremea de coasă, intru-n fibrilații. Dar ce pot face? cineva trebuie să-i curețe și ei imaginea, că prea intră de-o viață nepoftită în casele oamenilor. Du-te cu Dumnezeu, și te sfătuiesc ca pe viitor să nu mai fii curios în privința asta. Fii înțelept și ascultă un balivernator bătrân și obosit. Eu îți vreau binele, te rog să mă crezi… dacă nu, te conving.

Sursă foto:

http://bit.ly/2fCCB4N

Suspans printre pereții adormiți

/ Mladin Slovanic / 2 Comments

politistul-cel-istet-sau-focul-cel-rece

Stimată ureche,

Am înțeles de la un domn care se baza doar pe una cum că numai cei ca el cască gura la mine. Eu aș dori să știu cu ce drept surata dumitale îmi întoarce spatele. Nu e vina mea că sunt celebru pentru că am eșuat ca anonim. Îți adresez această scrisoare deschisă, chiar dacă va trebui s-o împăturesc pentru a ți-o trimite. Trebuie să mă ajuți s-o înduplec, ai putea să-i spui că sunt amuzant, sigur o să râdă. Ascultă-mă, doar pentru că am scris două cărți nu-i musai să știu să citesc – sau să am habar ce e-n ele. De unde a apărut atâta responsabilitate pe umerii mei nu pot să-mi explic. Ar fi și culmea să mi se ceară talent la ora asta, de parcă eu ți-aș fi cerut ție să treci pe la filarmonică mai des. Nu toate urechile au simț muzical, iaca nici eu nu trebuie să fi făcut ceva efectiv ca să-mi pot însuși merite. Ca să-l citez pe poetul meu preferat ar fi fost necesar să-mi fi plăcut vreunul? Fie vorba-ntre noi, mie nu-mi place nici să scriu și nici să citesc. În schimb, ador să dau autografe. Am auzit spunându-se că gloata se dă în vânt după lucruri fără substanță mai ceva ca pleava. Mie-mi convine că lumea crede ce aude, nu ce vede. Așa am ajuns să mă număr printre eroii moderni ai patriei arătând cu degetul spre alții. Aici, stimată ureche, sunt total acoperit, am strâns atâtea mâini murdare că și dacă le-aș pierde pe-ale mele tot aș avea cu ce să le arăt oamenilor ceea ce pot vedea și singuri. Mi-au rămas umbrele lor, sunt așa de negre că se văd și pe-ntuneric, au o beznă aparte. Auzi, ține tu mâinile astea două până mă scarpin cu ale mele în creștet, mi-e că iar le scap din vedere și mai apare vreo carte. Nu mă uita cu ce te-am rugat, am nevoie de sora ta, ca ceea ce contează să intre pe o ureche și să iasă pe cealaltă.

Al tău devotat șoptitor,

Maineșănseanu Hodină, agent de afânare.

Sursă foto:

http://bit.ly/2f6vgx4

Academia de leșin cu stil

/ Mladin Slovanic / 4 Comments

cap-patrat

Bun venit, dragile mele! Așa de dragi îmi sunteți că-mi vine să mă trec în testamentul vostru cu mâna mea. Ne-am adunat aici fiindcă n-a fost nevoie să căutăm loc în altă parte. Sunt convinsă că sunteți nerăbdătoare să începeți cursurile academiei noastre și sper că veți înțelege cât de important e să ne lăsăm purtate de eleganță chiar și atunci când cădem de la etaj. Primul modul al activității noastre se intitulează ”Codul bunelor frapiere” și este un fel de introducere în lumea rafinamentului premium. Dar să nu credeți că nu ne-am gândit și la impactul social pe care îl putem avea; de aceea, 0,1 % din încasările efectuate prin intermediul porumbeilor călători zboară direct în contul Asociației pentru Reabilitarea Psihică a Femeilor ce nu își pot Permite Tatuaj Dentar. Programele noastre de într-ajutorare se desfășoară pe multiple niveluri și astfel se justifică taxa noastră mai variabilă decât dobânda sau vremea. Spre exemplu, o campanie umanitară are loc chiar în aceste clipe în Burkina Faso, unde sute de oameni participă la Conferința Internațională pentru Ridicarea Stimei de Sine Deasupra Capului. Dacă doriți, în pauza de masă, cea dintre felul patru și cinci, vom putea iniția o videoconferință cu profesorul Eulian Egolianu, aflat la fața locului, care ne va vorbi despre beneficiile gândirii pozitive în mijlocul unei familii flămânde. După cum probabil intuiți deja, cursul nostru este complex și atinge foarte multe aspecte, de la responsabilitate socială până la arta de a comanda ceai fără ochelari de soare pe nas.

Am inclus în programa noastră și discipline mai puțin cunoscute, dar deplin acreditate, cum ar fi: Compromiterea cu onoare, Schematica discursului tăcut, Introducere în Ieșintologie, Bazele Nepăsării și multe altele. Chiar zilele trecute îi povesteam unui zid cum am reușit să obțin atâtea premii în domeniul comunicării și relaționării. Așadar, aveți la dispoziție toate resursele pentru a finaliza cursul cu succes, avem și un psiholog renumit, dedicat oricând cerințelor voastre, odată a reușit să trateze un om răpit de prietenii lui în Irak; deși trauma era destul de adâncă, profesorul doctor Dilet Antte a reușit să scoată la suprafață echilibrul emoțional al pacientului cu ajutorul unui vechi amic, un grande senior vidanjor.

Acum vă invit să facem un tur al academiei, o mică plimbare prin sălile de curs. Aici avem un mic muzeu al Bunului simț, prost organizat, e drept, dar n-am avut decât unul și persoana care l-a uitat aici era cam împrăștiată, iar noi am vrut să recompunem cadrul natural în care s-a scris istoria lui. Vom păși în câteva momente în ceea ce noi numim Laboratorul de bronzat păreri, în spatele acestei tehnologii de ultimă generație – toți desecendenții ei au decedat la asamblare – se află un efort enorm depus pentru a le arăta celor mai optimiști dintre noi partea mai întunecată a paharului gol. În dreapta scărilor se află Aula Magda, consultantul nostru în materie de praf și implementare de făraș 360. În spatele ei sunt ușile care dau în sala mare, că în cea mică n-au tupeu fiindcă-i mai arțăgoasă și le-o taie din scurt, și știți cât de sensibile sunt ușile pe partea asta. Ar urma acum etajul superior, dar are un aer de privitor de sus și nu primește vizite.

Sursă foto:

http://bit.ly/2etTfmV

Drama lui Pledoarian

/ Mladin Slovanic / 6 Comments

picatura-de-apa-desen

M-am împrietenit cu văr’ meu de când eram mic. Bine, şi el era mic, dar un pic mai mare decât mine. Ne-am înţeles de minune din prima, mai ales că amândoi am învăţat să vorbim destul de târziu. Primele cuvinte le-am spus într-o seară, apoi ne-am trezit că vorbim în fiecare zi. Pe la cinci ani mi-a spus o mătușă că vorbește gura fără mine, eu i-am zis că e văr’ meu, dar ea o ținea una și bună. Îl rugasem și eu să se țină de cuvânt, dar el n-a putut să facă altceva decât se țină de al meu, că el n-avea. Chiar și-așa, văr’ meu mi-e prieten bun și în zilele noastre – că e marți sau poimâine, noi le ținem la comun, nici n-are sens să le-mpărțim că ies mai puține. Chiar alaltăieri mi-a cerut să-mi dau cuvântul de onoare; i l-am dat pe loc, și, ce crezi, l-am mai văzut de-atunci? Cine știe pe unde mi-l spoiește cu neobrăzări? Nici nu v-am spus că-l cheamă Dinprincipiu, și nici că e instalator. Treaba e că nu vrea să priceapă că ulcioru’ nu merge de multe ori la apă, o să i se înfunde la un moment dat. E trist că nu știe meserie, și nici meseria nu-l știe pe el, ba chiar se jură că nu l-a văzut măcar în treacăt. Tragedia e că nu-i pot vorbi fățiș despre asta, e alergic la adevăr, a-ncercat un vecin să-i spună că douăzeci și două e oră de liniște și a fost groasă de tot: i-au ieșit șapte ghebe pe frunte și-o mânătarcă-n călcâiul stâng. A doua zi dimineață l-au găsit cu picurat de vânt – nu vă mirați, la câtă risipă se face, nu-și mai permite nici vântul să verse nimic. Da’ n-am încotro, nu pot să chem pe cineva care se pricepe, nu vreau să-mi supăr cel mai bun prieten. Totuși, nici vecinu’ de jos nu mai suportă să-i plouă din tavan. Degeaba i-am făcut cadou pelerină de ploaie cu căței, zice că oricum le miroase blana urât când se udă. Eu i-am spus că un om cu imaginație bogată are mai multe șanse să fie fericit în orice condiții, dar el pur și simplu se opune bunei conviețuiri, zice că n-are cum să-și închipuie că nu-i cade apă în creștet când se aranjează în oglindă. I-am făcut comadă de oglindă pentru hol, dar zice că-n baie se vede mai clar cărarea cea bună. De mutat, n-am cum să mă mut, reparația n-o pot face, că vine maestrul Dinprincipiu și vede c-a umblat altcineva la țevi, iar vecinul nu se lasă convins că nimeni nu-i perfect, nici măcar conducta de apă rece. Ce viață amară, ce om neînțelegător!

 

Sursă foto:

http://bit.ly/2d8SIFI

Calea carpetei

/ Mladin Slovanic / 4 Comments

sesiuni-de-yoga

Ieri am fost în Guadalupe să dau un inverviu unui ziar care nu există, e noua modă, toate vedetele mari o fac, chiar dacă eu am fost prima. Acolo există o cultură  a izoprenului nemaiîntâlnită, modul unic în care se derulează pe podea dezvăluie cele trei laturi ale ființei umane: față, verso și profil. Am reușit împreună cu surorile mele de meditație să încercăm marea cu degetul unei prietene care nu era cu noi. A fost un sentiment nemaipomenit, să ai o întindere nesfârșită de albastru la degetul mic, îți dai seama? Bine, era cel arătător, că pe cel mic l-a ținut strâns hoțomana. Seara am purtat tricouri purpurii ca să alungăm foamea din mijlocul familiilor de sărmani care ne cărau bagajele peste tot pe unde mergeam; ce să facem, trebuia să ne asigurăm că nu ne pierdem energia pozitivă, nu? Eu am avut o prietenă pe care a furat-o gândul pe o plajă și nu știu dacă am s-o pot revedea vreodată. Săraca, tocmai fusese premiată de Clubul Coloratorilor de Karmă (CCK) pentru merite deosebite: a trimis nu mai puțin de treizeci de valuri de optimism către doi bărbați care se înecau. Bineînțeles, reușita ei n-ar fi fost posibilă fără aportul salvamarilor prinși în hora armoniei pe mal. Tabăra de concentrare din Fiji chiar m-a făcut să înțeleg că dacă mergi înainte te îndepărtezi locul în care te aflai. Acolo am cunoscut oameni extraordinari, care pentru doar câteva mii de euro te fac să te simți un om mai ușor, ca și când ai pluti. Pentru ca armonia să se poată stabili, este necesar să-ți așezi gândurile în formă de dune turcești, corpul să se afle la patruzeci și nouă de grade latitudine vestică față de două tufe de măceșe și, poate cel mai important, înainte de toate, să faci kiteboarding numai după ce ai servit asana cu pâine din mazăre. Mă bucur enorm că am ales calea autocunoașterii prin izopren, acum mă pot saluta liniștită pe stradă, deja am devenit cea mai bună prietenă a mea. Și cred că am devenit sufletul meu pereche, serios! N-ai idee câte aveam în comun cu mine și nu știam. Mulțumesc izoprenului pentru tot!

PS: Pasiunile mele sunt topping-ul şi spălătoriile.

 

Sursă foto:

http://bit.ly/2cLT7yV