O lacrimă, atât a fost de-ajuns să cadă,
Și azi-ul de atunci a încolțit
Sub pleoapa unui viitor prea învechit
De ochii obosiți de-atâtea câte-au neglijat să vadă.
Un singur fir de viață mușcă din pustiu,
Iar rana lui respir-așa adânc c-adună norii,
Credeați că s-a pierdut în infinit suspinul florii?
Nici gând! iată-l smulgând suav seninul ploii,
O simplă picătură a născut tot ce e viu.
Eu știu că plânsul lui e ciripit pe ram,
Și nu e chip să-i oglindească frumusețea,
Pe el nu l-a putut vreodată doborî tristețea,
Venise din lumea la care noi visam
Când ne clădeam din fantezie tinerețea,
Când ne suiam pe clipă și porneam în zbor,
Desenând zarea din poveşti nemuritoare,
Dând universului, cu gândul, un ocol.
Ultima lui umbră şi-a-ndreptat faţa spre soare,
Şi s-a desprins fără să ceară amânare,
I-aţi retezat pământului, grădina cu flori a cerului,
Un braţ prins într-o veşnică îmbrăţişare.
Un singur fir de viață mușcă din pustiu,
Iar rana lui respir-așa adânc c-adună norii,
Credeați că s-a pierdut în infinit suspinul florii?
Nici gând! iată-l smulgând suav seninul ploii,
O simplă picătură a născut tot ce e viu.
laizvor.com 
Aşa e cu licărul de lumină care răzbate câteodată din suflet…
Superb ai înşirat cuvinte-cânt pe ram!
Ce-a fost prima dată? Fotografia sau poemul?
LikeLiked by 2 people
Mai întâi a fost fotografia cu firicelul de viață care mușca din pustiul asfalt. E o minune cum transformă natura o bucată de pământ de-un deget într-o splendoare. Apoi a fost cea de-a doua fotografie, cu copacul retezat din fața blocului, iar apoi a venit ideea că lacrima lui de rămas bun a scobit în asfalt, lăsând în urmă viață. M-a mâhnit tare gestul și voiam să-i fac măcar o poveste, dacă tot n-am apucat să-l protejez, mai ales că acel copac nu încurca pe nimeni și nici nu s-a făcut nimic în locul lui, vreun loc de parcare sau o tâmpenie de genul acesta. În fine, le-am legat una cu alta, deși voiam să aduc mai mult în față frumusețile pe lângă care trecem, dar n-am putut să nu-mi amintesc și de el. Mulțumesc de întrebare și aprecieri.
PS: Fotografiilor nu li s-a adăugat nici un element, așa se găseau în mod natural.
O săptămână liniștită! 🙂
LikeLiked by 1 person
Cunosc perfect sentimentul, am plâns şi eu când s-au tăiat doi copcei lângă care am crescut. De fapt, unul era brad. Ştiu şi înţeleg şi tu ai ilustrat perfect.
LikeLiked by 1 person
Sufletul e un mister. O picătură de apă, un cuvânt bun, o îmbrățișare sau doar o privire, pot da viață.
LikeLiked by 1 person
Foarte sensibil !
LikeLiked by 1 person
Să știi că m-au inspirat vizitele de zilele astea pe pagina ta, așa că se poate spune că acum doar ai privit niște simțăminte de-ale tale în oglindă. 🙂 Mulțumesc mult!
LikeLike
Face speranța ce face și tot răsare și din piatră-seacă…. Foarte frumoasă idee!
LikeLiked by 1 person