O pereche de mustăți se ridică de prin rouă

Și cu-n salt de voie bună iute-și captură vânatul,

O umbră de pătlăgică pe care-o purtase vântul

Ca pe-un șoarece de câmp îmbrăcat în haină nouă.

 

Deodată se ivește Ghemotoc cel iscusit:

– Peticel, ce faci acolo, prinzi un pui de mi-se-pare?

Însă micul vânător se zgâi puțin pripit

Și-i răspunse c-o-ntrebare.

 

Ceasul mai de la amiază îi găsi în căutări,

Cică se afla prin preajmă, așezat la loc ferit,

Sâmburele de-adevăr copt în coajă de răbdări,

Pe care în miez de noapte graba l-a acoperit

Cu trei bănuieli venite din ținutul necinstit.

– Frățioare, dă-te-aproape, cred că simțul i-a luat urma,

Văd c-atunci când nu-i de joacă puțini în teren mai mișcă,

– Cum, ce-ai zis, un ghem de frișcă?

– Ei, aiurea-ți zboară mintea, ia de-nfige-o gheară aicea,

Sui-te cât  s-arunci privirea mai la țintă ca alicea.

Haide, spune, vezi un pâlc de rochița rândunicii?

– Parc-ar fi un peisaj din poveștile bunicii.

 

Mai pe seară, tam-nisam, un vioi fir de răcoare

Se dădea de-a rostogolul printre două mustăcioare.

– Nu e vremea pentru joacă, îi zise-n treacăt Peticel,

Ia un loc în dud, pe-o frunză, odihnește-te nițel.

Peticel, dragul de el, se afla acum la masă

Rumega un înțeles gros cât un cotor de varză.

 

Surse foto:

https://bit.ly/2McxyuE

https://bit.ly/2Ogk5EJ