Când norii își revarsă furia în tunet de temut

Și apăsarea unui gând te plimbă pe poteci pustii,

De-n fleacurile vremii vorbele goale dinții își ascut,

Conchide cu-n surâs cinstit, în ritmul unui simplu ”așa, și?”.

Se-ntâmplă ca gura lumii să te-nghită

Într-ale ei măsele negre ce rumegă prostii,

Ce-i de făcut când niște-abia veniți cu pluta vor a te izgoni?

Răspunsul vine afundând o vâslă în adâncimea unui molcom ”așa, și?”.

Mi-a scris odată inima un vers în minte,

Rima cu lucruri dragi, candoare și minunății,

Deși te-or amăgi destule întâmplări din așteptări ivite,

Acordă-le numai o clipă, cât să le cerni prin sita unui ”așa, și?”.