Speranţa e mai presus de orice virtute. Dacă ceea ce te urneşte la drum e un entuziasm de nestăpânit, speranţa e singura care te ajută să continui când puterile te lasă. Când crezi că nu mai ai nici un motiv să continui, speranţa e acel pas înainte pe care-l fac toate momentele în care te-ai bucurat că trăieşti. Speranţa e imboldul pentru acţiune şi nicidecum lagărul aşteptării. Faptele tale pot fi mai mult decât un exemplu, ele pot fi o cale. Speranţa e un fel de sâmbure de credinţă, şi dacă ţi se pare puţin, aminteşte-ţi că într-un grăunte se află tot ce-i trebuie unui copac ca să deschidă pământul şi să se înalţe spre cer. De multe ori o vorbă bună încurajează mai mult decât un premiu pentru merite deosebite. E suficient ca cineva să observe de la depărtare un gest frumos pentru a-şi recăpăta încrederea în puterea clipei, în ziua de mâine, în oameni, în veşnicie. Crezi că o bomboană poate salva viaţa unui om? Eu am convingerea că da. Dăruieşte-i unui sărman acea bomboană, scoate-ţi brelocul de la chei şi dă-i-l unui copil. Figura lui luminată îţi va vorbi despre însemnătatea gestului. Se găsesc mulţi care să arunce lucruri folositoare, şi mai mulţi care să le culeagă de prin gunoaie, dar puţini ştiu diferenţa între a da şi a dărui. Speranţa e tot ce oferi cu dragă inimă. Iar cel ce o va primi îşi va hrăni multe momente de singurătate şi neputinţă cu frânturi din acea bucată de nădejde. Speranţa e unul dintre roadele iubirii. E adevărata moştenire pe care o poţi lăsa generaţiei următoare.